Cantităţi impresionante de zăpadă au căzut în mai multe ţări, din vestul până în centrul Europei, luând prin surprindere mii de excursionişti care au plecat în minivacanţa de Paşte pentru a sărbători ceea ce iniţial părea a fi un însorit început de primăvară.
În Spania, ninsorile, care au acoperit cu un strat gros de zăpadă nordul ţării, au provocat zeci de accidente auto. Autorităţile au lansat avertismente privind înrăutăţirea vremii în şapte regiuni, incluzând Galiţia, Asturia, Cantabria şi Navarra.
Zăpada a provocat haos şi în Cehia, unde traficul de pe principala autostradă a ţării a fost dat peste cap. Cel puţin 20.000 de oameni au fost blocaţi în maşinile lor, în ambuteiajele provocate de furtuna de zăpadă pe drumul dintre Praga şi Brno. Mai bine de 100 de autoturisme au fost implicate în accidente şi zeci de persoane au fost rănite, potrivit autorităţilor. Val de frig Weekendul de Paşte a fost alb şi pentru britanici, primul de acest fel în ultimul deceniu, şi asta din cauza unui front atmosferic arctic. Căderi de ninsoare au fost înregistrate în Scoţia şi mai apoi în nordul Angliei sau chiar la Londra. Mai multe departamente din nordul şi estul Franţei au fost plasate sub avertizare meteorologică din cauza riscurilor de zăpadă şi polei, în timp ce ţara este afectată de un val de frig.
Mai mulţi centimetri de zăpadă s-au aşezat după ninsorile de pe litoralul din nordul Franţei, iar noi precipitaţii sub formă de zăpadă erau aşteptate în cursul nopţii. Lângă Boulogne-sur-Mer, în nordul ţării, cupola unui circ s-a prăbuşit sub greutatea zăpezii duminică după-amiază, provocând doar rănirea uşoară a unei persoane.