Paste cremoase cu creveți și usturoi. Rețeta care te trimite cu gândul la vacanța petrecută la malul mării

Paste cremoase cu creveți și usturoi. Rețeta care te trimite cu gândul la vacanța petrecută la malul măriiPaste. Sursa foto: Freepik

În zilele friguroase, o porție generoasă de paste cu creveți te va trimite cu gândul la vacanța petrecută pe o plajă însorită. În restaurantele din Capitală, acest tip de preparat costă în jur de 45 de lei, însă acasă le poți pregăti cu bani mai puțini.

Paste cremoase cu creveți. Lista de ingrediente

Timpul de gătire este scurt, astfel încât chiar și cei care nu petrec ore în bucătărie pot obține un rezultat spectaculos. Preparatul este ideal pentru o cină în familie sau pentru o seară petrecută alături de prieteni.

Ingrediente necesare pentru această rețetă:

  • 400 g paste (spaghete, tagliatelle sau fettuccine)
  • 300 g creveți decorticați, proaspeți sau congelați
  • 4 căței de usturoi, tocați fin
  • 200 ml smântână pentru gătit
  • 50 g unt
  • 3 linguri ulei de măsline extravirgin
  • parmezan ras
  • Sare și piper după gust
  • Zeama de la o jumătate de lămâie
  • Pătrunjel proaspăt, tocat pentru decor

Mod de preparare

Puneți pastele la fiert în apă cu sare, respectând timpul indicat pe ambalaj, până devin al dente. Scurgeți-le și păstrați puțină apă de la fiert. Într-o tigaie mare, încălziți uleiul de măsline și untul la foc mediu. Adăugați usturoiul și căliți-l ușor până devine auriu, dar fără să se ardă.

creveți

creveți. Sursa foto: Freepik

Puneți creveții în tigaie și gătiți-i 2-3 minute pe fiecare parte, până devin rozali și fragezi. Reduceți focul și adăugați smântâna, amestecând continuu pentru a obține un sos omogen. Dacă sosul este prea dens, adăugați puțină apă de la paste.

Paste cremoase cu creveți

Încorporați parmezanul ras și condimentați cu sare, piper și zeama de lămâie. Adăugați pastele scurse în tigaie și amestecați bine, astfel încât să fie acoperite uniform de sos.

Deasupra preparatului poate fi presărat puțin pătrunjel proaspăt sau o linguriță în plus de parmezan.

În restaurantele de top, marii bucătari folosesc ingrediente proaspete, selectează creveții atent și îi gătesc la foc mediu. Cu puțină răbdare și îndemânare, acest preparat servit în toate restaurantele de lux poate fi pregătit cu succes acasă.

Ne puteți urmări și pe Google News