Partidul republican din Statele Unite şi-a ales primul lider de culoare

Partidul republican din Statele Unite şi-a ales primul lider de culoare

Politicienii republicani din Statele Unite au ţinut să demonstreze că şi partidul lor este capabil de schimbare, alegând în premieră absolută, vineri, un preşedinte de culoare, scrie cotidianul britanic „The Times“.

Politicienii republicani din Statele Unite au ţinut să demonstreze că şi partidul lor este capabil de schimbare, alegând în premieră absolută, vineri, un preşedinte de culoare, scrie cotidianul britanic „The Times“. Deşi Michael Steele a insistat că nu judecă în termeni rasiali alegerea sa la conducerea partidului, victoria acestuia în alegerile Comitetului Naţional Republican (RNC) a fost salutată imediat ca o nouă realizare majoră a comunităţii afroamericane. Fost viceguvernator al statului Maryland, Steele, în vârstă de 50 de ani, este considerat a avea o abordare moderată în privinţa problemelor sociale cu care s-a confruntat mişcarea conservatoare în ultimii ani.

Steele moşteneşte un partid demoralizat şi profund divizat, care a câştigat votul a doar 4 procente din populaţia afro-americană, în alegerile în urma cărora democratul Barack Obama a devenit primul pre şedinte de culoare al SUA.

„E minunat, şi o spun ca unul care s-a născut şi a crescut în acest oraş“, a declarat Steele după alegerile RNC, desfăşurate în Washington DC, metropolă a cărei populaţ ie este alcătuită din negri în proporţie de două treimi, fiind încă profund segregată. Apel către electoratul dezamăgit   Discursul de acceptare al noului lider republican a căutat să se adreseze şi acelei părţi a electoratului care a întors spatele partidului.

„Le spunem prietenilor şi inamicilor deopotrivă: vrem ca voi să fiţi o parte din noi, vrem ca voi să fiţi cu noi, iar pentru cei care vor să obstrucţioneze, să se pregătească să fie daţi la o parte“, a spus Steele. Bătălia pentru preşedinţia RNC a fost una dintre cele mai dure din istoria recentă a partidului.   În ea a fost implicat, printre alţii, preşedintele în exerciţiu, Mike Duncan, criticat de mulţi pentru loialitatea sa nestrămutată faţă de fostul lider de la Casa Albă, George W. Bush.

Chip Saltsman, fost lider republican în statul Tennessee şi manager de campanie al lui Mike Huckabee, s-a retras din competiţie săptămâna trecută, după ce a fost denunţat pentru un CD de campanie pe care figura un cântec intitulat „Barack, Negrul Magic“.

Pe locul secund în alegeri s-a plasat preşedintele republicanilor din statul Carolina de Sud, Katon Dawson, şi el criticat pentru apartenenţa la un club destinat exclusiv albilor şi pentru comentarii care au părut să condamne desegregarea şcolilor.

Steele a recunoscut că partidul său are o „problemă de imagine“ şi că ar trebui să urmeze un nou curs după înfrângerea usturătoare din noiembrie anul trecut. „A sosit timpul pentru ceva complet diferit. Este ocazia noastră, şi nu pot să fac totul de unul singur“, a spus noul preşedinte al RNC.

Ne puteți urmări și pe Google News