Ungureanu: Prin Convenţia Naţională a Partidului Forţa Civică, ICCD îşi anunţă propria expresie partinică

Ungureanu: Prin Convenţia Naţională a Partidului Forţa Civică, ICCD îşi anunţă propria expresie partinică

Preşedintele Iniţiativei Civice de Centru-Dreapta, Mihai Răzvan Ungureanu a anunţat vineri, organizarea Convenţiei Naţionale a formaţiunii Forţa Civică, în cadrul căreia vor avea loc alegeri pentru noua conducere a partidului, fără a anunţa dacă va candida.

"Eu vă propun să daţi curs invitaţiei. Tot ce vă pot spune e că vineri va fi o Convenţie naţională a Partidului Forţa Civică. Este singurul lucru pe care vi-l pot spune în acest moment. Am anunţat cu ceva timp înainte că Iniţiativa Civică de Centru Dreapta îşi alcătuieşte propria expresie partinică, nefăcând din aceasta o modalitate de a trece ICCD într-un plan secundar. Dar avem nevoie ca principiile noastre, ideile noastre, modul în care înţelegem să contribuim la guvernarea ţării când acest lucru se va impune să poată fi susţinute de un argument partinic puternic", a spus fostul premier.  Aceasta se va desfăşura vineri, 7 septembrie 2012, începând cu orele 11.00, la sala Polivalentă din Bucureşti.

"Iniţiativa Civică de Centru-Dreapta s-a născut din necesitatea coagulării forţelor civice şi politice care pot schimba România, devenind într-un timp foarte scurt una dintre cele mai mari organizaţii neguvernamentale din România. Forţa Civică este vehiculul electoral ce va permite membrilor Iniţiativei să-şi asume un rol activ în viaţa politică, participând la alegerile parlamentare din acest an", anunţa Ungureanu, azi, într-un comunicat remis presei. Întrebat dacă este membru al Partidului Forţa Civică, Ungureanu a evitat să dea un răspuns clar. Liderul ICCD nu a precizat dacă va candida pentru o funcţie de conducere la nivelul partidului. În interviul acordat Evenimentului Zilei, Mihai Răzvan Ungureanu a declarat că pentru a participa la formarea alianţei de centru-dreapta anunţată, Iniţiativa Civică are nevoie de un partid politic, pentru că o alianţă electorală nu poate lua naştere decât între partide.  "Iniţiativa Civică de Centru Dreapta şi-a croit propriul proiect politic care se numeşte partid politic, cum - contează mult mai puţin în acest moment, dar este vehiculul prin care Iniţiativa poate participa la închegarea acestei platforme, o alianţă electorală neputând lua naştere decât între partide conform legii", a afirmat Ungureanu.  De altfel, pe pagina sa de Facebook, MRU a scris că nu intenţionează să transforme ONG-ul pe care îl conduce într-un partid politic, ci îl va dota cu o formaţiune politică. Ungureanu a adăugat că membrii Iniţiativei Civice nu vor putea candida la alegerile parlamentare din partea alianţei politice de centru-dreapta.

Ne puteți urmări și pe Google News