Boris Johnson a promis să scoată Marea Britanie din UE pe 31 octombrie, indiferent dacă reuşeşte sau nu să obţină un acord de Brexit cu Bruxellesul, cu toate că mulți dintre parlamentarii britanici se împotrivesc unei ieșiri din Uniunea Europeană fără un acord clar.

În sondajul realizat de Daily Telegraph se arată că 54% dintre cei care  au răspuns spun că sunt de acord cu declaraţia: „Boris Johnson trebuie să realizeze Brexitul prin orice mijloace, inclusiv prin suspendarea parlamentului dacă este necesar, pentru a-i împiedica pe membrii parlamentului să îl oprească”.

Noul prim-ministru de la Londra arată că se străduiește să ajungă la un acord cu UE, dar ia în calcul inclusiv suspendarea parlamentului pentru a-i împiedica pe deputaţi să blocheze o ieşire fără acord.

Sondajul arată că 46% dintre britanici nu sunt de acord cu această afirmaţie. Rezultatele studiului se bazează pe intervievarea a 1.6456 de respondenţi, fiind stabilite după excluderea celor care au răspuns că nu ştiu.

Acelaşi sondaj a ajuns la concluzia că sprijinul pentru Partidul Conservator a crescut cu şase puncte procentuale, până la 31%, în timp ce 27% dintre respondenţi au spus că susţin Partidul Laburist. Rezultatul a avut la bază un eşantion de 1.783 de răspunsuri.

Te-ar putea interesa și: