"Orăşelul copiilor" se va deschide mâine în parcul de la Poalele Dealului Cetăţii, din Deva. Tot aici se derulează începând de mâine şi "Târgul de iarnă 2010", vizitatorii având astfel ocazia să guste din bunătăţile tradiţionale de Crăciun oferite de producători din Hunedoara şi din judeţele învecinate.
În aceeaşi zi va începe să funcţioneze la program normal şi patinoarul din aceeaşi zonă, iar seria "deschiderilor" va culmina pe 22 decembrie cu inaugurarea "Aqualand Deva", un complex de bazine de înot, saune, spa şi spaţii de relaxare pentru care primăria oraşului a cheltuit aproape 5 milioane de euro. De asemenea, telecabina de pe cetate va funcţiona şi ea de dimineaţa până seara, pentru cei care vor să admire de la mare înălţime priveliştea. De joi, până luni inclusiv, în acelaşi loc, se vor desfăşura concerte de colinde şi recitaluri de muzică populară şi uşoară.