Între 20 ianuarie şi 10 februarie, Eurosport a transmis Cupa Africii pe Naţiuni la fotbal, desfăşurată anul acesta în Ghana.
Ce s-a văzut la televizor ştim: o combinaţie misterioasă de avânt şi blegeală, fantezie şi naivitate, dezordine tactică şi abanos în mişcare, vincluri năprasnice şi lufturi caraghioase, focuri bengale şi gesturi bezmetice, dansuri tribale şi găini mâncate de vii prin tribune.
Tocmai de aceea nu insist şi trec la segmentul audio, adică la comentariile care au însoţit meciurile. În premieră pentru această competiţie, dacă nu mă înşel, Eurosport a apelat la şase oameni care s-au organizat pe perechi şi au spus basmul fotbalului african. Printre povestitori, Radu Banciu, numele pe care-l cauţi pe afiş ca să fii sigur că n-o să te plictiseşti şi n-o să ai parte de o peltea conformistă. Radu Banciu e unul dintre puţinii răzvrătiţi ai comentariului sportiv. Ar putea să vorbească precaut şi gri, dar nu vrea. Ar putea fi previzibil şi bont, dar atunci n-ar mai fi Banciu, ci o copie neizbutită. Nu-l cunosc personal.
La fel ca atâţia alţii, îi ştiu vocea din tururile cicliste comentate alături de Radu Naum. L-am văzut pentru prima dată la o emisiune a Marinei Constantinescu şi am descoperit un tip fără drăgălăşenii pufoase, dar dispus să ricaneze pe orice temă. Un cinic instalat într-un soi de cochetărie a frondei. Un om vag dezabuzat, locuit uneori de impulsuri anarhice şi în general sceptic faţă de semeni. Acum, la Cupa Africii, Radu Banciu şi-a respectat stilul - aceeaşi bruscheţe a judecăţilor, acelaşi dispreţ pentru corectitudinea ipocrită, acelaşi furor persiflant faţă de ce e mediocru sau inconsistent.
Evident, cine-l judecă pe Banciu cu îndreptarul deontologic alături găseşte la fiecare propoziţie un motiv de excludere din breaslă. Două lucruri explică această situaţie. Primul e chiar stilul de-a comenta. Banciu sfidează protocolul meseriei şi nu crede că a fi comentator înseamnă a rosti banalităţi pe un ton solemn. El e mai degrabă un palavrist, un taclagiu, un causeur care nu se simte obligat la scorţoşenie.
A nu se crede totuşi că flecăreala lui dezinvoltă este un fel de-a bate apa în piuă. Nu, Banciu e tobă de fotbal franco-african (nu mai vorbesc de ciclism), dar ştie să plaseze informaţia fără să dea impresia că face paradă. În plus, la fel cum mâncarea alunecă mai bine dacă e însoţită de licoarea cuvenită, informaţiile sunt absorbite mai repede de memorie dacă sunt prezentate îmbietor.
Al doilea neajuns voluntar al lui Banciu e imprudenţa jucată a părerilor. Mai ales acum, când zece ONG-uri sensibile la cel mai mic afront îi scanează fiecare cuvânt, comentatorul poate ajunge la un tip de autocenzură cu totul păguboasă. Ei bine, Radu Banciu nu acceptă acest tip de influenţă castratoare şi merge pe cartea francheţei. Dacă vede un fundaş fără habar de fotbal, nu-l auziţi vehiculând formule aseptice din categoria „X a controlat imperfect balonul“. Nu, el se apropie de microfon şi spune pe şleau: „X e prost făcut grămadă. E bâtă, n-are nicio treabă cu fotbalul“.
Evident, monitorii purişti ai presei acceptă greu acest tip de comentariu fiindcă văd în el o abatere de la calea dreaptă a profesionalismului. Îmi vine greu să le împărtăşesc punctul de vedere. Între clişeele repetate cu sfinţenie de mediocrităţile breslei şi excesele lui Banciu, le prefer pe acestea din urmă. Am lăsat la urmă elementul prin care, după părerea mea, Radu Banciu a modificat stilul comentariilor de la Cupa Africii 2008. E vorba despre umor. Banciu are de multe ori un haz nebun şi expediază poanta cu o voce hâtră, fără inflexiuni pregătitoare.
Consideraţiile lui muşcătoare nu batjocoresc neajunsuri sau handicapuri, ci vicii de caracter. Congolezul Y nu e ironizat pentru bătrâneţe, ci fiindcă declară altă vârstă. Camerunezul Y nu intră în colimator fiindcă e needucat, ci din cauză că trişează. La competiţia încheiată alaltă- ieri în Ghana, Banciu a luat fotbalul în balon trei săptămâni şi - fapt important - i-a convertit şi pe ceilalţi comentatori, fie ei Grădinescu, Puşcaş, Terzian sau Cosmescu. Cine a fost atent la comentariul meciului Camerun - Zambia sau chiar al finalei Egipt - Camerun ştie la ce mă refer.