Se decernează postului Realitatea TV, ca recunoaştere a contribuţiei sale decisive în abolirea celor şapte ani de-acasă.
Şi acum, explicaţii. În toamna lui 2006, Gabriel Liiceanu şi Andrei Pleşu au fost întrerupţi din discuţia pe care o purtau „Altfel“ pentru ca un reporter trimis la Aeroportul „Henri Coandă“ să anunţe că se pregătesc să aterizeze „galacticii“. Săptămâna trecută, aceiaşi Gabriel Liiceanu şi Emil Hurezeanu au fost întrerupţi din evocarea Monicăi Lovinescu pentru o intervenţie a candidatului la primărie Sorin Oprescu. În ambele cazuri, întreruperea s-a făcut neprevenitor, brutal, fără scuze, în numele priorităţii pe care o are ştirea fierbinte. Vorbitorilor li s-a tăiat macaroana ca unor elevi care bat câmpii fiindcă au venit cu lecţia neînvăţată. Amatorii de fantezii conspiraţioniste ar putea conchide că Realitatea TV şi-a propus cu orice preţ să-l irite pe Gabriel Liiceanu. Nu e aşa. Cele două episoade dovedesc alte lucruri: în primul rând, o indiferenţă crasă faţă de timpul liber, disponibilitatea şi imaginea publică a invitaţilor, oricum s-ar numi ei. În al doilea rând, o tendinţă vinovată de-a răsturna ordinea normală a valorilor. Când Sorin Oprescu o dislocă pe Monica Lovinescu e limpede că vorbim de o lume prost aşezată sau măsluită până în străfunduri.
Miercurea trecută, m-am convins pe propria piele că logica bunului-simţ nu găseşte ecou la Realitatea TV. Am descoperit totodată că umilirea invitatului se poate face nu doar pe ecran, ci şi în culise. Ce s-a întâmplat? Producătoarea Cristina Niţescu (sper că am reţinut corect) m-a invitat la „Fabrica“ Realităţii TV pentru o discuţie cu Liana Pătraş despre Orhan Pamuk. Cum de la o vreme îmi triez apariţiile TV şi refuz mult mai mult decât accept, am vrut să declin şi această invitaţie. Producătoarea a insistat, mi-a amintit că o refuzasem deja de două ori şi până la urmă m-a convins. Am întrebat la ce oră e nevoie de mine. „La trei fără zece, fiindcă la fix intrăm“. (La momentul apelului era 12.30). M-am ferchezuit, m-am urcat într-un taxi, am parcurs şaptesprezece kilometri într-o oră şi ceva, din cauza traficului imposibil, şi la ora convenită m-am prezentat la întâlnire. Pe timpul meu, pe nervii mei, pe banii mei.
A urmat o aşteptare de o oră, perturbată doar la început de producătoarea care m-a anunţat că o să intrăm la 15.10, după ce se va fi terminat discuţia despre Sorin Oprescu (ei bine, da, tot el). Am fost poftit pe o canapea, la marginea platoului, şi abandonat acolo. Am mai schimbat o vorbă cu diverşi colaboratori sau angajaţi ai postului, aflaţi prin preajmă cu treburi. La 15.55 m-am ridicat, mi-am deschis telefonul mobil şi am părăsit studioul. Mă aşteptam, recunosc cinstit, să fiu sunat de Cristina Niţescu. Fie ca să mă întrebe unde dispărusem, fie ca să-şi ceară scuze pentru neplăcerea pricinuită. Însă Cristina Niţescu mi-a uitat brusc numărul. Ea mă sunase de trei ori în timp ce mă îndreptam spre Realitatea TV, ca să mă întrebe unde eram şi să se asigure că urma să ajung la timp, dar n-a găsit de cuviinţă să mă mai sune şi după plecarea mea din „Fabrică“, aşa cum ar fi făcut orice om cât de cât educat. Telefonul pe care-l aşteptam n-a sunat nici până în ziua de azi.
Vreau să fiu bine înţeles. Nu mă aşez pe acelaşi plan cu Gabriel Liiceanu, nu mă cred mai important decât sunt. Discut o problemă de principiu, nimic altceva. Tratamentul de acest tip din partea unui producător e condamnabil indiferent de calibrul, alonja publică sau competenţele musafirului. Realitatea TV îşi sporeşte afacerea şi îşi creşte audienţa şi datorită invitaţilor pe care-i aduce în studiouri. Ratingul şi cota de piaţă nu sunt meritul exclusiv al moderatorilor sau al producătorilor. Iată de ce o asemenea bădărănie trebuie arătată cu degetul. Trec peste amănuntul că un laureat Nobel pentru literatură mi se pare mai important decât un candidat la primărie. Lucrul peste care nu trec e amestecul de uşurinţă şi dispreţ cu care producătorii tratează nişte oameni cărora n-au voie să le batjocorească timpul liber şi demnitatea. Pentru un post care se revendică din CNN, situaţia e jenantă. Cât despre invitaţii umiliţi în felul ăsta, ei au, probabil, dezavantajul că nu sunt Adrian Păunescu.
Recomandările noastre
