PARASCHIVESCU: Mana, cap si alte organe

PARASCHIVESCU: Mana, cap si alte organe

Cand a spus ca "a numi un lucru inseamna a suprima trei sferturi ale unei placeri", Mallarme nu s-a gandit la discutiile conduse de Dana Savuica in cadrul "Jurnalului intim" de pe Euforia TV.

Pe de alta parte, cand a decis infiintarea unui conclav erotic in creierii noptii, Dana Savuica a neglijat definitia lui Mallarme. Asa se intampla in lumea noastra imperfecta, marile spirite nu se intalnesc intotdeauna. Ambalata intr-o tinuta vaporoasa, gazda blonda a euforiilor de weekend face de o bucata de vreme un lucru care in mod normal n-ar trebui sa indispuna.

Ea invita in studio barbati si femei de ocupatii diverse pentru taifasuri fara prejudecati pe tema vietii sexuale. Teoretic, ideea e buna, chit ca unii musafiri calca des in strachinile logicii si ale bunei-cuviinte. De fapt, nici n-ar putea fi altfel, cata vreme insasi moderatoarea emisiunii incurajeaza vorba joasa si aluzia lubrica.

Nu mai departe de alaltaieri, Dana Savuica si-a exprimat cu o exuberanta complice disconfortul fata de micul dispozitiv pe care trebuia sa si-l introduca in ureche pentru a-si auzi colegii din regia tehnica: „I-am spus tehnicianului ca ma deranjeaza chestia aia pe care mi-o tot baga-n urechiuta. Ma doare, n-ar putea si el sa-si foloseasca degetelele in loc?”.

Imbiati de invitatia la viol auricular, musafirii Danei Savuica - o anume Daniela si un anume Cristi, carora li s-au adaugat pe parcurs un oarecare Mihai si o oarecare Oana - s-au pornit pe dezbatut. Areopagul noptatic al cunoasterii carnale a asezat pe tapet o chestiune spinoasa pentru toti barbatii panditi de pericolul de-a fi refuzati, din varii motive, de partenere. In studio a inflorit o intrebare neta: Ce face un mascul atatat daca i se spune „Acum nu vreau, ma doare capul”?

Raspunsurile au developat un maret evantai ideatic, de natura sa atinga zonele aerate ale filosofiei erotice. Bunaoara, domnisorul Cristi a insistat pe factorul numeric. „Depinde cat de des are loc chestia asta, caci tot ce se intampla frecvent devine obicei.” Siluetele celorlalti oaspeti s-au unduit sub un fior admirativ necamuflabil. Si cum un panseu atrage un altul, i-a venit randul lui Mihai sa-si dea cu parerea in aceasta delicata problema.

Fire pragmatica, Mihai a dovedit ca este si un cunoscator de finete al sexului opus, replicand vanjos: „O femeie ii schimbi imediat tonusul daca o motivezi cu un fisic de dolari”. A fost o luare de pozitie (caci, sa nu uitam, „Jurnal intim” are si un segment rezervat pozitiilor) care a pus in umbra o cugetare ulterioara, pe nedrept ignorata de colegii de discutie: „Eu aici ma refer la amor cu sensul de dragoste”.

Cat de aproape a fost Mihai al nostru de subtilitatea difuza a lui Mircea Radu, autorul nemuritoarei rostiri „Amorul este expresia dragostei”. Iata ca, desi Dana Savuica nu s-a intalnit pe undele spiritului cu Mallarme, Mihai de la „Jurnal intim” nu l-a ratat pe omul care vindeca iubirea in rulota insemnata cu o inima strapunsa.

Cum era de asteptat, Daniela si Oana n-au ramas nici ele datoare. Prima a vestit lumii, sustinuta de aprobarea tacita a celorlalti, ca „e greu de evaluat un barbat excitat”, pe cand a doua a conchis apoteotic: „Numai cu spiritul nu poti sa ajungi la orgasm”. Interesante lucruri poti afla noaptea tarziu, daca ai putintica rabdare.

Si totusi, intrebarea de pornire - Cum se comporta barbatul starnit cand partenera pretexteaza durerea de cap pentru a se sustrage mototolirii asternutului? - ramasese fara raspuns. A fost nevoie, inca o data, de dibacia chirurgicala a lui Mihai pentru iesirea din impas. Ei bine, Mihai, insotit de privirile galese ale perechii dumisale Oana, a grait edificator: „Dac-o doare capul, mai are si maini, si alte organe”.

Iar Cristi, emotionat de aceasta reteta care nu vede in femeie nimic altceva decat un obiect de functionalitate domestica, adica un dispozitiv lubrifiabil si perforabil la cerere, a gasit resurse pentru sugerarea compromisului: „Stii cum e cu femeia, o mai lasi, o mai incerci si pe urma o mai preludezi, la libera intelegere”. Un singur lucru n-am inteles din toata afacerea: de ce emisiunea Danei Savuica se cheama „Jurnal intim”. Probabil insa ca sunt fie obtuz, fie carcotas. Daca nu cumva o fi cazul sa ma mai preludez nitel.

Ne puteți urmări și pe Google News