Papa se află în mijlocul unui focar de Covid-19! Vaticanul stă pe un butoi de pulbere
- Andreea Vlad
- 12 octombrie 2020, 22:45
Papa Francisc a început să se teamă pentru viața sa, din moment ce patru membri ai gărzii sale personale au fost confirmați pozitiv cu noul coronavirus. Îngrijorările din rândurile înalților oficiali ai Vaticanului sunt la cote înalte.
Patru membri ai gărzii personale a Papei, Garda Elvețiană Pontificală, au fost depistați pozitiv la infecția cu Covid-19, veste care a provocat rumoare și mai ales neliniște la Vatican, atât în anturajul pontifului, cât și în sânul familiei acestuia.
Biroul de presă al Sfântului Scaun a confirmat că angajații din serviciul de pază confirmați cu coronavirus prezintă simptome de infecție și se află momentan în izolare, primind un tratament de specialitate. Oficialii Vaticanului încearcă acum să depisteze contacții ofițerilor infectați.
Risc maxim
La înaintata vârstă de 83 de ani, Papa Francisc prezintă un grad de risc foarte ridicat de a dezvolta o formă severă de infecție cu Covid-19, în cazul în care ar contacta boala. În luna martie, în timpul unei ceremonii religioase la Basilica Sf. Petru, liderul de la Vatican a stârnit de asemenea temeri, când a prezentat simptome specifice coronavirusului: tuse, curgerea nasului și iritații oculare. Temerile au fost cu atât mai mari cu cât Papa nu mai fusese văzut în public de câteva zile. Din fericire, s-a dovedit o alarmă falsă.
De asemenea, suveranul pontif a fost nevoit să își anuleze participarea la ceremoniile de Miercurea Cenușii, o importantă sărbătoare catolică. Referitor la absența sa, Papa a declarat la vremea respectivă: „Din nefericire, o răceală mă va împiedica să particip anul acesta (n.r. - la ceremonii)”.
Omagiu primului sfânt ’milenial’
Duminică, Papa Francisc a condus rugăciunea ”Îngerul Domnului” împreună cu romanii și pelerinii prezenți la amiază în Piața San Pietro. Papa a prezentat un comentariu la Evanghelia duminicii, cu parabola invitaților la nuntă, și a subliniat că Isus trasează planul lui Dumnezeu asupra întregii omeniri: ”o minunată sărbătoare de iubire și comuniune în jurul Fiului său Unul născut”.
La saluturile finale, papa a salutat armistițiul dintre Armenia și Azerbaidjan și a menționat beatificarea adolescentului Carlo Acutis, considerat primul sfânt al generației "milenialilor". Carlo Acutis a fost un adolescent italian răpus de leucemie acum 14 ani și este primul „milenial” beatificat de Biserica Catolică. Carlo avea 15 ani când a pierdut lupta cu boala. Se făcuse remarcat ca un mic geniu al informaticii și era supranumit „influencerul” lui Dumnezeu.
Sursa: The Sun