Evenimentul Zilei > International > Papa în Marea Britanie: toate apariţiile publice vor costa
Papa în Marea Britanie: toate apariţiile publice vor costa

Papa în Marea Britanie: toate apariţiile publice vor costa

Toate apariţiile publice ale Suveranului Pontif, în cadrul vizitei pe care acesta o va face în Marea Britanie, între 16-19 septembrie, vor presupune plătirea unui bilet, ca taxă de participare, scrie AFP.

Asfel, pentru a-l vedea pe Papa Benedict al XVI-lea, pelerinii vor plăti între 12 şi 30 de euro, taxă de participare la slujbe şi concerte, scrie presa italiană.
Cea mai scumpă slujbă va fi cea organizată la Birmingham pe 19 septembrie, în cadrul căreia va fi beatificat cardinalul John Henry Newman, un protestant convertit la catolicism, care a murit în 1890.
În total, 70.000 de bilete vor fi disponibile pentru pelerini, la preţul de 30 de euro. Participarea la slujba pe care Papa o va ţine pe 16 septembrie la Glasgow în Scoţia va costa 24 de euro. Pelerinii care plătesc biletul de intrare vor avea ocazia să o asculte cântând pe Susan Boyle şi vor primi cărţi de rugăciune şi un CD cu informaţii despre vizita papală.
Purtătorul de cuvânt al Vaticanului, preotul Federico Lombardi, citat de cotidianul Corriere della Sera, a explicat că biletele pentru pelerini sunt „o simplă contribuţie la cheltuielile generale”.
   

Publicat in categoriile: International
Ne puteți urmări și pe pagina noastră de Facebook sau pe Google News
Accesează: