Dincolo de vâltoarea asta politică, un gest unic, nemaiîntâlnit, s-a petrecut în ziua referendumului.
Supărat pe Traian Băsescu, arhiepiscopul Ioan Robu a implicat Biserica Catolică în campania electorală. În ciuda apolitismului său doctrinar şi afişat, Bisericile fac politică. Aşa că a fost la mintea cocoşului că liderii religioşi, adevăraţi conducători ai comunităţilor, vor fi contactaţi pentru a mobiliza masele. O parte din episcopii ortodocşi - nu-mi cereţi, vă rog, să le dau numele - au pus în mişcare mecanismul electoral. Discret, ierarhii şi-au anunţat preoţii din subordine că, după liturghia de duminică, oamenii trebuie duşi la vot. Diplomat pur-sânge, Patriarhul, aflat într-un "concediu tehnic", nu s-a pronunţat, după ştiinţa mea. Alţii au adoptat duplicitatea bizantină, înrădăcinată de secole în Biserică: "Noi am votat cu cine a ieşit"! Un singur om a rupt acest pact de neagresiune, de neimplicare! Monseniorul Ioan Robu. L-am admirat pe monseniorul Robu atunci când, în iunie 1990, la venirea minerilor în Capitală, a luat o poziţie tranşantă acuzând puterea, cum nu a îndrăznit să o facă niciun alt lider religios. Ulterior m-a durut când acelaşi om, român get-beget, a declarat că actul Marii Uniri de la 1918 a fost, în opinia sa, "o extindere a Imperiului Român asupra Transilvaniei". Dar ultima boacănă e impardonabilă, strigătoare la Cer! De ani de zile, ierarhul catolic are un diferend în privinţa Catedralei Catolice. E vorba de proiectului clădirii "Cathedral Plaza". Puţină lume ştie că arhiepiscopul şi mitropolitul Ioan Robu, astăzi cel mai mare protestatar al proiectului, a fost iniţial de acord cu acesta. Pentru că nu "a căzut la pace" cu patronii proiectului, ÎPS Robu a pornit o campania furibundă. Adept al Cardinalului Richelieu - "scopul scuză mijloacele", a început jihadul: scrisori publice peste scrisori publice, acţiuni de mobilizare la post şi rugaciune, procese intentate tuturor autorităţilor care au emis autorizaţii. Campania asta a atins cote nebănuite în străinătate. Iată însă că şi de referendum arhiepiscopul Ioan Robu şi-a dat în petec. Şeful Bisericii Romano-Catolice din România i-a obligat pe preoţi să citească la slujbele religioase un îndemn de a merge la referendum, ca datorie a unui adevărat creştin, cu atât mai mult - spune ÎPS Robu în textul impus- cu cât preşedintele Traian Băsescu, fostul premier Emil Boc şi fostul ministru al Dezvoltării, Elena Udrea, nu l-au primit în audienţă pentru rezolvarea litigiului cu Cathedral Plaza. O fi adevărat, dar arunci Biserica catolică în joc pentru o meschinărie? Pentru că nu te-ai înţeles cu ăia la câte apartamente şi parcări să-ţi dea ţie, personal? Unde s-a mai pomenit aşa ceva? Iar ca un făcut, ministrul de Externe Andrei Marga a declarat, miercuri, că o vizită a Papei Benedict al XVIlea în România va avea loc "cât de curând". El a adăugat că partea română caută să rezolve împreună cu Arhiepiscopia Romano-Catolică de la Bucureşti "temele sensibile" precum lucrările la Cathedral Plaza şi retrocedarea bunurilor aparţinând Bisericii Greco-Catolice. Nu are nicio legătură, dar se vede cu ochiul liber că Marga e un mare fan al politicii duse de "omul lui Dumnezeu", monseniorul Robu! Incredibil! Poate Robu candidează cât de curând!