Raportul pe Justiţie: Şi avocaţii s-au plictisit de procesele lungi
- Virgil Burl ă
- 21 iulie 2011, 17:59
Criticile faţă de durata nepermis de mare a proceselor demnitarilor sunt însuşite inclusiv de avocaţi. Soluţiile lor ţin de finanţare, mentalitatea magistraţilor şi efectele legii micii reforme.
Executivul Uniunii Europene, Comisia Europeană, insistă pe lângă responsabilii de justiţie din România pentru a scurta durata proceselor în care sunt judecaţi demnitarii, existând riscul prescrierii faptelor. Alte recomandări includ promovarea unei legi pentru confiscarea extinsă a averilor obţinute ilegal şi rezultate în urma proceselor ce au ca obiect spălarea de bani.
Cine câştigă, cine pierde?
RESURSE. Gheorghe Mateuț crede că dosarele „istorice” vor dispărea dacă se vor aloca resurse suficienteEvenimentul zilei" consideră benefice şi necesare recomandările UE.
Mateuţ: "Trebuie schimbări de substanţă"
Astfel, avocatul Gheorghe Mateuţ este de părere că durata tot mai scurtă a unui proces este o preocupare generală în lume, România aplicând deja câteva măsuri în acest sens: "Celeritatea este o preocupare a tuturor sistemelor judiciare. S-au luat deja măsuri de accelerare a judecăţii proceselor, dar mai mult nu cred că se poate. Integrarea a noi reguli de judecată este extrem de lentă. Cred că trebuie introduse modificări de substanţă, mai mulţi procurori, mai mulţi judecători. Din păcate, nu există nici organizare judiciară".
Când se vrea, se poate
Şi apărătorul Antonie Popescu crede că judecarea rapidă a unor procese importante este posibilă, numai că lipseşte voinţa şi un management profesionist al instanţelor: "Dacă se doreşte, un proces se judecă repede. Şi vă pot da exemplul dosarelor «Mineriadei» din 13-15 iunie 1990.
VOINȚĂ. Antonie Popescu își aduce aminte de procese care s-au judecat în timp recoAtunci s-au dat termene extrem de scurte şi s-a judecat în timp record, pentru că a existat voinţă", spune Popescu.
Potrivit acestuia, mica reformă oferă posibilitatea judecătorilor de a acorda termen scurte, însă acest lucru ţine şi de managementul instanţelor.
"Este dificil de schimbat mentalitatea. Lipseşte acţiunea publică în cazul procurorilor şi acţiunea instanţei, în cazul judecătorilor. Numai că, de cele mai multe ori, judecătorii încearcă să scape de dosare. Prin acest Raport pe Justiţie, Europa arată că nu poate fi minţită. Ne-au arătat că nu s-a realizat o reformă profundă în Justiţie", spune Popescu.
Scepticul de serviciu
RĂBDARE. Ovidiu Budușan recomandă așteptarea rezultatelor legii „micii reforme”Avocatul Ovidiu Buduşan este parţial de acord cu cerinţa CE de a se înregistra condamnări rapide, în sensul că în mai toate statele civilizate procesele au durate considerabile: "România se află pe locul 5 în Europa ca durată a proceselor. Cel mai probabil, durata acestora va scădea având în vedere noile măsuri implementate. Şi aici mă refer la legea micii reforme şi la intrarea în vigoare a noilor Coduri. Nu vedem încă rezultatele deoarece nu s-a scurs suficient timp".
Totodată, România ar trebui să dovedească un istoric de decizii de management în sistemul judiciar adoptate în mod transparent şi obiectiv, inclusiv prin sistemul de promovare la ICCJ.
Citiți și:
- RAPORTUL CE PE JUSTIȚIE: România trebuie să adopte o lege pentru confiscarea averilor ilicite
- Tudor Chiuariu: Raportul CE constată deficiențe la toate nivelurile de acțiune în reforma justiției
- SUA împărtăşesc preocupările UE privind imunitatea parlamentară şi prescrierea cazurilor de mare corupţie
- Traian Băsescu, despre raportul pe justiție: Avem instituții autonome, nesubordonate politic