”Palatul pionierilor”, filmul scris și regizat de Bobby Păunescu, așteptat cu sufletul la gură la Festivalul Sundance
- Daria Andrie ş
- 27 ianuarie 2015, 10:28
Bobby Păunescu se pregăteşte pentru premiera filmului Palatul Pionierilor, care a fost scris şi regizat tocmai de el. Premiera va avea loc la Festivalul Sundance din Statele Unite ale Americii, pe 30 ianuarie, iar pe 1 februarie se va afla rezultatul la fiecare secţiune. Regizorulse află deja în Statele Unite împreună cu echipa sa.
”A fost în continuare o zi foarte bună la Sundance pentru cinematografia noastă, între altele spunem a noastră pentru că Ilinca Călugăreanu e născută în România chiar dacă în prezent locuiește la Londra. Pentru curajul ei de a face un film atât de interesant, ”Chuck Norris vs comunism”, despre care în continuare se vorbește foarte mult și va mai avea încă trei proiecții”, a declarat criticul de film Irina Margareta Nistor.
Din distribuţie fac parte elevii şcolii regizorului Bobby Păunescu, Mandragora Film Academy.
”Între timp a venit aproape toată echipa, actorii și sunt niște întâlniri fermecătoare și pline de emoții pentru că mai e un pic și vedem și cel de al doilea film românesc”, a mai precizat criticul de film.
Şi ca o surpriză pentru cinefili şi nu numai, organizatorii festivalului au pregătit în program un curs inovativ cu nimeni altul decât cel care a avut ideea înfiinţării competiţiei de la Sundance.
”În program o să fie inclusiv o întâlnire cu Robert Redford care împreună cu George Lucas va vorbi despre cinematografia independentă. Cât de complicat e de făcut, dar că merită atâta vreme cât îți dă curaj un nume atât de mare ca Robert Redford”, mai precizează Irina Margareta Nistor.