Parlamentul ungar l-a desemnat preşedinte al Republicii pe reprezentantul alianţei Fidesz - creştin-democraţi, Pal Schmitt, în vârstă de 68 de ani.
Schmitt, care face parte dintr-un partid aflat la guvernare, devine astfel cel de-al patrulea preşedinte al Republicii Ungare de după 1989. Dublu campion olimpic pe echipe la sabie în 1968 şi 1972, a fost alegerea a 263 de deputaţi.
În acest moment preşedinte al legislativului, Pal Schmitt va deveni oficial preşedinte din 6 august, după ce mandatul actualului preşedinte, Laszlo Solyom, va expira.
Opoziţia l-a propus pe actualul Ambasador al Ungariei în Thailanda, Andras Balogh. Acesta nu a obţinut decât 59 de voturi. Sursa foto: REUTERS
Recomandările noastre