ŞPAGA în JUSTIŢIE. Judecătoarea Maria David a fost condamnată la patru ani de închisoare

ŞPAGA în JUSTIŢIE. Judecătoarea Maria David a fost condamnată la patru ani de închisoare

Judecătoarea ICCJ Maria David a fost condamnată astăzi de instanţa supremă la patru ani de închisoare cu executare, în dosarul în care este acuzată de trafic de influenţă, după ce ar fi primit de la un om de afaceri peste 200.000 de euro pentru a interveni la colegi magistraţi.

Decizia nu este definitivă şi poate fi contestată la Completul de cinci judecători. Judecătoarea Maria David a fost trimisă în judecată în 21 martie, în stare de arest preventiv, de procurorii anticorupţie, pentru două fapte de trafic de influenţă, după ce aceasta ar fi primit de la un om de afaceri peste 300.000 de euro pentru a interveni la foşti colegi magistraţi. Promisiunile penale În rechizitoriul transmis instanţei de judecată, procurorii arată că, în perioada noiembrie-decembrie 2009, judecătoarea ar fi pretins şi primit de la omul de afaceri Petre Blanda 200.000 de euro, promiţându-i, în schimb, că va interveni pe lângă magistraţi din cadrul Curţii de Apel Ploieşti învestiţi cu soluţionarea unei acţiuni de contestaţie în anulare şi îi va determina să adopte o soluţie favorabilă afaceristului. Prin această contestaţie, Blanda dorea anularea unei decizii penale a Curţii de Apel Ploieşti prin care fusese condamnat la o pedeapsă de trei ani de închisoare în regim de detenţie pentru evaziune fiscală. În 10 decembrie 2009, această acţiune a fost admisă în principiu, iar în 19 aprilie 2010, Curtea de Apel Ploieşti a respins contestaţia în anulare ca nefondată. Ulterior, împotriva aceleiaşi decizii de condamnare, acelaşi denunţător a formulat şi o cerere de revizuire, care în 15 noiembrie 2011 a fost respinsă de Judecătoria Târgovişte. CITIŢI ŞI:

  • COLEGII N-AU CREZUT ÎN LACRIMI. Judecătoarea Maria David rămâne în arest
  • Judecătoarea Maria David, acuzată că a primit 200.000 de euro mită, a fost arestată
  • Judecătoarea Maria David, suspendată de către CSM

Ne puteți urmări și pe Google News