Toate informaţiile obţinute de oficialii de la Paris susţin ipoteza că ostaticii francezi răpiţi în Niger vineri au fost executaţi în cursul operaţiunii militare de salvare, a anunţat azi purtătorul de cuvânt al Statului Major al Armatei franceze, colonelul Thierry Burkhard, potrivit AFP, citat de Agerpres.
„În acest stadiu al anchetei, şi sub rezerva continuării cercetărilor, toate datele de care dispunem indică executarea celor doi ostatici francezi”, a precizat colonelul Thierry Burkhard pentru AFP.
Sâmbătă seară preşedintele francez Nicolas Sarkozy a făcut indirect referire la executarea ostaticilor, condamnând „asasinarea” celor doi francezi. Azi, ministrul apărării Alain Juppe a confirmat că cei doi au murit.
Colonelul Burkhard a relatat că, după răpirea celor doi, forţele de securitate locale au pornit în urmărirea agresorilor, iar la operaţiunea de salvare a participat şi un avion de supraveghere francez, Atlantique-2 (ATL-2).
Avionul i-a localizat pe răpitori şi aceştia au fost atacaţi în primă instanţă de militari din gărzile nigeriene. În timpul schimbului de focuri comandantul detaşamentului militar a fost rănit.
Răpitorii au reuşit să fugă, dar au fost găsiţi din nou de avionul de recunoaştere şi supraveghere francez. De această dată la atac au participat şi militari francezi, doi dintre aceştia fiind uşor răniţi. În urma acestei confruntări mai mulţi răpitori au fost ucişi şi au fost găsite cadavrele celor doi ostatici.