Oroare de Halloween: a sfârtecat faţa mamei şi i-a înfipt cuţitul în gât

Oroare de Halloween: a sfârtecat faţa mamei şi i-a înfipt cuţitul în gât

Cadavrul mutilat al unei femei autopsiat, ieri, de medicii legişti a dezvăluit scenele de groază care au avut loc într-un apartament din Bucureşti, chiar în ziua în care se sărbătorea Halloweenul. Constantin Iacob, un bărbat de 56 de ani, şi-a omorât mama după ce a tăiat-o pe gât şi pe faţă cu un cuţit.

Procurorii bucureşteni au descoperit amănunte şocante ale tragediei căreia i-a căzut victimă Ioana, o femeie de 76 de ani. Pe 31 octombrie, fiul bătrânei a ucis-o pe cea care i-a dat viaţă cu mai multe lovituri de cuţit. Crima a avut loc în jurul orei 12.30, pe strada Aeromodelului, din sectorul 1 al Capitalei. Poliţiştii de la Serviciul Omoruri au fost sesizaţi de grozăvie o oră mai târziu, prin intermediul serviciului de urgenţă 112. Ajunşi la faţa locului, anchetatorii au găsit-o pe bătrână desfigurată, prăbuşită într-o baltă de sânge. Avea răni adânci pe faţă şi pe gât. Poliţiştii şi procurorul de caz au rămas înmărmuriţi când au găsit arma crimei: un cuţit, rămas înfipt în gâtul victimei. Scena coşmarului din casa în care bătrâna convieţuise, până luni, alături de fiul său a fost reconstruită după autopsia care a avut loc la Institutul Naţional de Medicină Legală "Mina Minovici". Legiştii au stabilit că plăgile înjunghiate care au cauzat decesul septuagenarei au fost comise prin cruzimi. De asemenea, procurorii care l-au audiat pe Iacob au aflat că gestul de neimaginat care l-a determinat pe criminal să îşi omoare mama a fost precedat de o ceartă între cei doi. Momentul de furie care l-a transformat pe bărbat într-un monstru îl va trimite pe acesta, pentru mulţi ani, în spatele gratiilor. Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti a anunţat că el a fost reţinut pentru omor deosebit de grav.

Ne puteți urmări și pe Google News