Orfani de nevoie

Orfani de nevoie

O statistică dureroasă arată că în judeţul Suceava mii de copii nu au alături niciun părinte. Numărul celor care nu au lângă ei nici mama şi nici tatăl se ridică la peste 3000. Aceştia locuiesc, după caz, cu bunici, unchi sau mătuşi, singurele rude cu care pot împărtăşi frământările lor de fiecare zi, sau bucuriile, dacă or avea aşa ceva.

Pe lângă aceştia, câteva zeci, de care nimeni nu putea avea grijă, au fost instituţionalizaţi în centre specializate. Conform evidenţelor Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Suceava, minorii au vârste de până la 10 ani, tocmai perioada de viaţă în care dragostea şi atenţia mamei şi tatălui sunt vitale. Copiii suceveni suportă consecinţele faptului că, în căutare de câştig, părinţii lor şi-au părăsit ţara, pentru un venit mai bun. Unii micuţi tânjesc după dragostea părintească, alţii s-au obişnuit să-şi ducă viaţa având părinţi doar la telefon sau prin intermediul internetului. Pentru cei care nu reuşesc să depăşească nevoia acută de afecţiune părintească, DGASPC Suceava a apelat la serviciile psihologilor pentru a-i consilia pe copiii cu probleme şi a-i face să înţeleagă ceea ce, de cele mai multe ori, rămâne de neînţeles, anume de ce mama sau tata ori niciunul dintre ei nu le este alături de ziua lor, de Crăciun, de Paşti… Astfel, comuna suceveană Bosanci este localitatea în care se găsesc cei mai mulţi copii - 330 la număr - cu părinţii plecaţi la muncă prin lume, alţi peste 300 fiind în Zvoriştea. Aici, nevoia unui loc de muncă a făcut ca părinţii să lase acasă chiar şi sugari, 30 de copii cu vârsta de până la 1 an fiind în această situaţie. sursa: crainou.ro

Ne puteți urmări și pe Google News