Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește-ne pe Google News
Copil de general de Securitate, vecin cu Mircea Geoană, Adrian Năstase şi Iulian Vlad, prieten cu nepotul lui Dej şi cu Vîntu, Oprescu vrea trei mandate de primar.
Ioana Lupea: De ce nu vă duceţi la emisiuni televizate? Sorin Oprescu: Este o părere falsă. Chestiunea stă în felul următor...
I.L.: Marţi seara aţi refuzat... Le iau pe rând. Televiziunea Română m-a anunţat că, în conformitate cu legea, am dreptul la cinci minute într-o lună, ca independent. Am căutat o soluţie: dacă îmi dă voie pe 30 mai să mă duc la Televiziunea Română, să-mi scot pălăria şi să spun: votaţi-mă pe mine, vă mulţumesc respectuos, am avut cinci minute, asta este legea, m-am încadrat în ea. A râs Sassu, nu era râsul lui. Am vorbit cu el direct, i-am spus că nu vreau să-i fac niciun fel de probleme, s-a închis discuţia. La Realitatea, lucrurile au început aşa: normal, m-au chemat împreună cu cei patru. La un moment dat, Răzvan Dumitrescu mi-a reproşat că mă feresc de Guşă. I-am explicat că nu mă feresc de Guşă, în emisiune, nu în pauză.
I.L.: Are acelaşi discurs, antisistem... Eu nu am ce voturi să iau de la Guşă. Nu mă interesează. Guşă a venit cu tema. Ştiţi proverbul englezesc: dacă vrei să ajungi tu primul, bate-te cu primul. Şi atunci ce sens avea să mă duc să mă bălăcăresc cu Guşă? I-am spus şi lui Guşă: nu umbla cu chestia asta, că ţi-o dau odată, îţi dau un cap în gură şi am terminat acolo cu toate astea. Sigur, moral, nu... Ca să vorbim aşa, între prieteni, între băieţi adevăraţi. El a preluat tema cu Bobic, care n-avea nicio legătură cu zilele astea. Din contră, aş vrea să spun că Bobic a fost unul dintre oamenii care, în 2000, m-au ajutat - nu numai financiar, ba chiar avea şi idei, bune, rele - ştia mecanismul de campanie. Acum mi-a spus: bă, Sorine, eu în locul tău nu m-aş duce. De ce să nu mă duc, bă? De ce îmi hotărăşti tu mie viaţa? A fost o discuţie un pic mai încinsă.
Mircea Marian: Dar în formatul pe care l-aţi văzut la emisiunea „Ringul“ v-aţi duce? La vârsta mea, eu, în promiscuităţ i de genul ăsta, nu intru.
M.M.: Cine vă sponsorizează campania? Sunt prieteni medii, de dezvoltare medie şi vreau să explic că primii bani pe care i-am primit au fost de la un cetăţean pe care, atunci când l-am văzut la faţă, am avut o strângere de inimă.
M.M.: Câţi bani v-a costat până acum? Până acuma, spun sincer, cu mâna pe suflet, m-a costat vreo 220.000 de euro. Am corturi electorale în 12 locuri, mai multe nu s-au putut, sunt cumpărate de şapte luni. Bine că-i aşa. Bine că n-am avut la dispoziţie bani. Cred că făceam o mare greşeală. Am auzit lumea vorbind şi eram în spatele lor: mă, ăştia au înnebunit. Am auzit la metrou. Sunt portiţele alea: Blaga, Blaga, Blaga, Blaga. Ai senzaţia că treci prin Blaga. Eu am trecut de vreo două ori, ca să am senzaţia că trec prin Blaga. Devine obsedant. De unde are bani?
M.M.: Dacă vă iese mandatul de primar, v-ar tenta să candidaţ i la preşedinţie? Sub nicio formă, pe cuvântul meu. Dacă mă ajută Dumnezeu şi cetăţenii acestui oraş să ajung primar, îţi dau cuvântul meu că nu plec trei mandate.
M.M.: Câţi ani aveţi? 57 şi cu 12, sunt convins că la 71-72 de ani o să mă aduleze ăştia. Iar dacă nu mă adulează, o să o aduleze pe nepoată-mea. O să fac aşa încât să o cunoască lumea şi să zică: mă, asta e din familia nebunului ăla de Oprescu. Bine a făcut ăsta...
I.L.: Aţi spus: „Dacă n-am să pot să fac ce mi-am propus şi bucureştenii vor dori să plec, am să plec“. Cum ar trebui să facă bucureştenii ca să vă dea de înţeles că vor să plecaţi? M-am gândit şi eu: pun o bilă mare de plastic transparentă în faţă la primărie, în Cişmigiu. Ca să nu stea pe trotuar, să-i excite pe ăştia şi când este unul certat cu nevasta să se ducă la bolul ăsta mare. Şi acolo există o bilă neagră şi o bilă albă. Dacă vine şi ia bila, dă şi buletinul şi numele, că altfel se duc într-o seară a lui Vanghelie şi pun toate bilele negre. Pun acolo un 1,5 milioane de bile, câţi au votat. Şi când voi constata că bilele alea au trecut mai mult, o să spun: fraţilor, am fost un prost, n-am putut să fac pentru voi. Nam altă modalitate.
I.L.: Dar ştiţi foarte bine că oamenii nu se vor duce să pună bile! Nu-i adevărat. Singurul lucru la care stau să mă gândesc este chestia cu buletinele. Se sperie.
M.M.: Dacă sondajele sunt reale, o să aveţi o majoritate PSD-PNL. O să lucraţi cu ea? Da, dacă asta va fi majoritatea.
M.M.: Îi ştiţi pe cei care candidează din partea PSD la consiliul general? Da. Cu şmecheriile lor, cu lucrurile lor bune şi rele.
M.M.: Dar autostrada când o veţi finaliza? La fel au zis şi ăia când a apărut Golden Gate, la San Francisco, în proiect. Vreau să spun că proiectul a durat cinci luni nu din cauza legislaţiei americane, ci din cauză că toată lumea a spus: ăsta-i nebun!
I.L.: Ştiţi foarte bine că pentru a construi un simplu pasaj durează doi ani. Şi unde o să puneţi pilonii? Întreb şi eu respectuos: de ce? Din cauza legislaţiei? Autostrada ar putea să plece de la cocoaşele, ridicăturile alea de la Otopeni şi să se ducă pe direcţia Giurgiu. Pe Dâmboviţa e vorba de altceva, de o linie ferată, un monorail care merge pe traseul Dâmboviţei. Asta era metroul pe care, glumeam, spuneam că dacă nu vreţi să-mi daţi metroul mă apuc să sap eu unul şi îi spun Sorin Oprescu. După aia unii au făcut comparaţ ia cu Hitler şi cu Stalin. Exagerat!
ILIESCU ŞI PARTIDUL
„Am îngrijit minerii molestaţi la Spitalul Universitar“
I.L.: În 2000, Ion Iliescu a spus: „Nu contează cine câştigă, amândoi sunt social-democraţi“. Nu credeţi că acum se întâmplă acelaşi lucru între dumneavoastră şi Cristian Diaconescu? N-are niciun fel de legătură. Atunci era o chestiune care era în spatele uşilor închise, de care habar n-am avut şi de care am aflat în 2003-2004. Dovezi? Orice trădare lasă o urmă, aşa, urât mirositoare. Dar atunci am avut senzaţ ia că este clar vot negativ împotriva mea.
I.L.: Şi acum, cu candidatul oficial Cristian Diaconescu? N-are nicio legătură.
I.L.: O comparaţie se poate face. O comparaţie forţată, la fel cum este comparaţia cu Vanghelie, în 2004.
I.L.: Credeţi că, în 1990, Ion Iliescu trebuia să cheme minerii în Bucureşti? Habar nu am. Am îngrijit minerii molestaţi la Spitalul Universitar şi pe cuvântul meu că nu-mi amintesc niciun fel de lucru... Eram atât de pasiv din punct de vedere politic.
I.L.: Dar acum, privind retrospectiv... V-aţi maturizat... Pe Iliescu nu poţi să-l discuţi pornind numai de la reperul ăsta... Eu spun însă foarte clar şi foarte deschis. Pe Iliescu îl apreciez şi l-am apreciat întotdeauna pentru un singur lucru, pentru că a ţinut echilibrul social.
I.L.: Dacă Miron Cozma va dori să vină în Bucureşti, după ce îi expiră interdicţia, cum veţi reacţiona? Poţi să faci discriminare după ce îi expiră interdicţia? Este un cetăţean ca oricare altul şi eu nu cred că Miron Cozma mai are potenţialul social politic coagulant.
M.M.: Ştiu că aţi spus deja că nu vă veţi întoarce în PSD. Dar dacă Ion Iliescu revine la conducere şi vă face o ofertă? Nu. Eu sunt absolut convins că, după terminarea alegerilor, ferice sau neferice, probabil acolo vor exista o serie întreagă de convulsii. Domnul preşedinte îşi are modalitatea lui de a crede, subliniez de a crede, că poate să le rezolve. Nu poate să reconcilieze ireconciliabilul. Cred eu!
M.M.: Cum adică? Acolo sunt câţiva oameni care au confiscat ceea ce înseamnă partidul. Nu este interesul propriu. Pentru joaca proprie. Ei hotărăsc, Geoană, Vanghelie, Hrebenciuc, Mitrea. Şi cum vor ei, aşa s-au întâmplat lucrurile. Că nu s-au întâmplat întotdeauna aşa cum au gândit ei şi cum au manţocărit ei - nu găsesc un cuvânt mai apropiat. Nu mai este nici măcar negociere.
I.L.: Aţi spus că veţi face o mişcare socială după ce veţi câştiga primăria. Vă menţineţi această intenţie? Da. I.L.: Ştiţi că şi Ion Iliescu intenţiona, după congresul PSD, să-şi facă un pol social-democrat. Va dori să se alăture mişcării dumneavoastră? Domnul Iliescu a procedat cum a procedat poporul ales de Dumnezeu: când a zis că ia, a luat. Când a zis că dă, a zis.
M.M.: Vă înscrieţi ca partid? Nu.
I.L.: Care este relaţia cu Adrian Năstase? V-aţi opus cererii organizaţ iei de la Bucureşti de a se autosuspenda din partid în timpul scandalului „Mătuşa Tamara“. Aceeaşi relaţie pe care o am de 30 de ani, chiar mai mult de 30 de ani. El este mai mare ca mine cu un an. Suntem colegi de cartier. Ei au stat pe Sabinelor la 101, eu am stat la 91. Deci îl ştiu de mic. M.M.: Toată conducerea partidului ăsta provine din acelaşi cartier şi de la acelaşi liceu... Păi, ce să fac, dom’le?
SIMPATII. La vot cu Ion Iliescu, cel pe care îl apreciază că a ţinut echilibrul
DESPRE SECURIŞTI ŞI „GIGEI“
„Tata era la gardă la Groza. Superbăiat în ţara băieţilor“
I.L.: În 2006, l-aţi acuzat pe Traian Băsescu pentru faptul că a deschis dosarele Securităţii. Nu mai ştiu în ce context am făcut-o.
I.L.: Presa relatează că familia dumneavoastră a avut relaţii strânse cu Securitatea. Hai să o luăm pe rând. Tata a fost ofiţer de informaţii. Mama a lucrat în Ministerul de Externe din 1959. A fost magistrat şi după aceea a intrat la Direcţia Tratate. Tata a venit în munca de informaţii din Ministerul de Interne, fiind director la organizare- mobilizare. La nivelul lui ’67... Îmi aduc aminte cum, copil fiind, m-a supărat rău de tot fata lui Gheorghiu-Dej, Licuţa. Eu mă duceam la Ghiţă acasă, în cartier acolo...
M.M.: Ghiţă era nepotul lui Gheorghiu-Dej? Unde stăteaţi? Noi stăteam pe Ilie Pintilie.
I.L.: Lica stătea pe Aleea Alexandru. Da. La Plenara PCR 1968, cu Ceauşescu condamnând cu mânie revoluţionară, emulaţia aceea de a pedepsi trecutul. Şi zice Lica: mă, nu ţi-e frică să vii pe la noi? Te lasă tac’tu? Şi m-am dus acasă capsat. Băi, tu ai vreo treabă cu ăştia? Nu-ţi fă nicio problemă, că eram un amărât de locotenent pe vremea aia, eram la gardă la Groza şi n-aveam nicio treabă cu ăştia, cu Drăghici. Tata a trecut la munca de informaţii, a plecat în străinătate. Tata a fost superbăiat în ţara băieţilor. În curte la mine, pe Pintilie, erau două blocuri făcute în 1951, primele blocuri. Era cartier de periferie, de case. Şi stă- team în bloc cu familia Geoană, în blocul celălalt tovarăşul Iulian Vlad, colegii lui tata. Şi tata a avut următorul discurs: băi, din tot ce-ai văzut tu în curtea asta - plecaseră vreo câţiva afară - s-a ales praful de toate familiile. Or, copiii s-au tâmpit că erau singuri acasă - aveau bani. Jumătate din salariu venea acasă, venea „gigelul“ şi aducea banii şi mă întreba dacă am nevoie de ceva şi după aia „la revedere“. Unu a auzit că fii-su nici nu s-a căsătorit şi are doi copii din flori, unu s-a apucat de băutură, altul a ajuns pe la vamă şi a umblat în geanta unei turiste străine...
M.M.: Deraiau.. Deraiau, ăsta-i cuvântul. Păi, zice tata: eu ţin şi la tine, şi la frate’tu. Tu îl creşti pe ăsta şi ai grijă de el? Eu mâine mă duc la Doicaru şi îi spun că starea sănătăţii nu-mi permite, am ce face. Du-te, tată. Şi m-am transformat într-un tată pentru fratele meu. Nimeni nu ştie că, de comun acord cu mama, am stabilit că nu mai vine nimeni să ne îngrijească. Nimeni nu ştie că eu făceam curat prin casă, spălam rufele. Maşina de spălat a venit mai încolo, trimisă de mama şi de tata.
M.M.: Dar fuga lui Pacepa nu l-a afectat? Ba da. Era în 1978 şi a venit un „gigel“ la mine, eu eram la o reuniune ştiinţifică la Viena. M-a scos afară din sală şi mi-a spus: să-ţi spun o chestie, Sorin, l-au răpit pe Pacepa. Asta era la ora 11.00. Şi eu m-am gândit imediat la tata. Dom’le, eu cred că asta nu-i de bun augur pentru viitor. Zice: în mod sigur nu. Şi, la ora 13.00, s-a terminat şedinţa NATO de la Bruxelles şi a ieşit Alexander Haig. Cum comentaţi răpirea generalului Pacepa? „Ofiţerul s-a întors în centrală.“ Bref, la două săptămâni - tata avea acoperire diplomatică, în ziua aia au plecat vreo trei sau patru care lucrau la reprezentanţa economică, i-a băgat pe ăia în amorţire şi au pregătit conservele - direcţia Bucureşti, acasă. Băiat deştept, avea 52 de ani, general, a zis: dom’le, cât am salariul acum - 6.800, cât avea un director general. Bun, la pensie dacă ies, cât am? 10.000. Probabil şi prima că ieşi la pensie şi îi laşi în pace. Asta a făcut, i-a lăsat în pace.
DECONSPIRARE
„Copiii de ofiţeri n-aveau dosar“
I.L.: Care-i poziţia dumneavoastră faţă de deschiderea dosarelor Securităţii? Am cea mai mare linişte posibilă şi imposibilă şi am să explic de ce. Nu am dosar. Să-ţi spun de ce. Copiii de ofiţeri de securitate, în special de informaţ ii sau de contrainformaţ ii, nici unul, printr-o lege a lor interioară, nu erau „ciupiţ i“, nici măcar întrebaţi. Unul mă acuza prin anul doi de facultate. A fost un moment nasol şi pentru mine, că nu ştiam ce se întâmplă. Tata era acasă. Întotdeauna era greu, că el era cu nume schimbat, nu figura la adresa respectivă. Intră pe uşă şi zice: ia îmbracă-te şi haide să ne plimbăm puţin. Mă, ai şi tu 18-19 ani, ţi-am zis întotdeauna: ciocu’ mic, vezi-ţi de treabă şi nu te băga în prostii. Da’ ce-am făcut? M-a chemat ministru’ la el şi mi-a spus: băi, Oprescule, ia mai spune-i tu lu’ fii’tu ăla... Mă certasem cu unu şi, ca să-mi bat joc de el, i-am pus coadă de hârtie la histologie. Se ducea să facă pipi, trăgea coada aia. Ăsta era ciocănitor şi a zis că-l deconspir în faţa studenţilor străini.
CE SPUNE DESPRE…
DE LA SPITAL LA SENAT
„În dreptul meu este votul meu. Doar nu crezi că se apleacă peste bancă domnul Iliescu“
I.L.: Statisticile oficiale ale Spitalului Universitar arată că aţi efectuat, în ultimii ani, doar 14 operaţii. Nici una în 2007, şase în 2006, opt în 2005. Institutul de Politici Publice a constatat că, în anul legislativ 2006-2007, sunteţi pe locul doi în topul chiulangiilor, cu o prezenţă de doar 5% la lucrările Senatului. Aici rămâne de discutat. Am constatat că, aşa cum este normal, unele legi - n-am înţeles de ce nu toate, cred că alea care sunt organice şi au nevoie de două treimi - poartă în spate listele cu votul fiecăruia. Toate legile organice de acolo, în dreptul meu este votul meu, nu poate să-l dea nimeni altcineva. Doar nu poţi să crezi că se apleacă peste bancă domnul Iliescu, pe care l-am avut coleg de bancă. În legătură cu spitalul, este întrebarea la care eu nu am putut să răspund până în cei 57 de ani pe care-i împlinesc. Dacă faci ceva, de ce faci, dacă nu faci, de ce nu faci? Din anul 2000, în calitate de director al Spitalului Universitar, mi-am delegat func- ţia de şef de secţie, pentru că am considerat că, dacă sunt director, mă ocup de partea de directorat. Deci nu am obligaţia intervenţiilor chirurgicale. Am însă obligaţia să mă duc să-i depanez pe băieţii care mai încurcă câteodată, slavă Domnului, destul de rar. Deci, a apărut în 2004 tovarăşul Nicolă escu care răcnea de cumulul de funcţii - niciodată nu am avut cumul de funcţii în spital...
I.L.: Cum v-aţi descurcat cu toate spitalele? Doamnă, în echipă.
I.L.: Aţi afirmat despre fondatorul SMURD că se crede ayatolahul medicinei româneşti. I-am spus aşa: dumneata înţelegi mai greu modul de a acorda asistenţă de urgenţă în Uniunea Europeană.
I.L.: Dar Raed Arafat a ajuns şeful medicinei de urgenţă. Regretaţi afirmaţiile făcute? Nu regret nimic. Rămân la aceeaşi părere. Anii ’95, ’96, ’97, eu, personal, am făcut patru drumuri la Târgu-Mureş să dezmor- ţesc relaţia cu autorităţile locale pentru că se puseseră pe capul lui Arafat.
I.L.: Cum răspundeţi premierului Tăriceanu care a spus că nici Dumnezeu nu poate fi profesor universitar, senator, decan, rector şi director de spital în acelaşi timp? Vă consideraţi Dumnezeu? Nu. Dumnezeu s-a considerat Nicolăescu şi a spus că ar vrea să fie Dumnezeu, ceea ce i-am şi urat: să se înalţe cât mai sus la cer. Domnu’ Tăriceanu are în spate o lipsă foarte mare, de-a lungul timpului, el nu a condus colective nici măcar de cinci oameni şi atunci i se pare până peste poate. Eu ştiam ce să cer de la subordonaţi. Subordonaţii de cele mai multe ori îmi erau prieteni.
TESTUL DE SINCERITATE
„Pe Vîntu l-am cunoscut prin ’78. Acum trei ani, am mers să îl prezint pe Vanghelie, să-l sprijine“
I.L.: Cu Vîntu aţi vorbit în campania asta? Cu Vîntu am vorbit acum vreo trei ani. Am mers să îl prezint pe Vanghelie, să-l sprijine, când va veni vorba, fiindcă îşi doreşte foarte mult să ajungă primar general. Şi Vîntu i-a promis că-l ajută şi cred că cuVîntul magic a fost: domnu’ Vîntu, să ne înţelegem, eu nu am nevoie de bani de la dumneavoastră. Am nevoie de sprijinul dumneavoastră în media. OK.
I.L.: Dar vă sprijină? Invers. Cred că acolo a fost o nemulţumire a lui, am auzit-o ca bârfă. Iar cu Vîntu prietenie, a anilor îndepărtaţi, ’78-’89. Da, din punctul lui de vedere, şi din punctul meu de vedere.
M.M.: L-aţi cunoscut pe Vîntu atunci? El e din Roman. La Spitalul Brâncovenesc, unde eu eram tânăr intern. El era la ortopedie. Duminica îl invitam, când eram de gardă, să mănânce cu mine.
I.L.: În 2006, Geoană vă acuza, înainte de Congres, că folosiţ i strategia disperării. Ce strategie folosiţi acum? O strategie normală, de om căruia i s-a umplut paharul, independent până la sfârşit.
I.L.: Vreţi să semănaţi cu Băsescu... Nu sunteţi prima care îmi spuneţi treaba asta şi l-am simţit în 2000, când domnul preşedinte nu-şi modificase ultimele reminiscenţe de fairplay. El nu ştia că pe mine mă supăraseră ai mei. N-am să spun cine. De ce? Pentru că făceau comerţ cu mine. De ce? „Cred că în turul doi ar fi foarte important să faci rost de dosarul lui Băsescu de la Constanţ a.“ Un tip, aşa, supermaliţ ios, îmi spune: eu aş putea face rost de dosarul lui, dar te costă, atenţie, 130.000 de dolari. Am băgat mâna în servietă şi am spus: care dosar, ăsta? El: ăsta e, hă, hă, hă. Ştia şi Băsescu. Nu l-am folosit niciodată.
Recomandările noastre
