Toyota a adus în România modelul Land Cruiser V8, unul dintre cele mai mari SUV-uri ale momentului.
Are aproape cinci metri lungime, doi metri lăţime şi 1,90 metri înălţime. Cântăreşte spre trei tone. Îi lipseşte doar o turelă pentru a arăta ca un tanc. Oricum, se spune că este aproape la fel de robust ca monstrul şenilat. Land Cruiser V8, unul dintre cele mai impresionante vehicule 4x4 pentru pasageri ale momentului, a ajuns în România.
Un bun prilej pentru cei de la Toyota să organizeze o ieşire în mijlocul naturii prin care să evidenţieze imbatabilitatea modelului în off-road.
Propulsat de impresionantul V8 (4.5 litri, 286 CP), primul diesel în această configuraţie din istoria constructorului nipon, şi ajutat de un şasiu straşnic - în primul rând - precum şi de o mulţime de sisteme electronice, uriaşul Land Cruiser s-a luat la trântă cu drumurile desfundate, cu munţii, cu tot ce i-a fost pus în cale. Şi a răzbit. Chiar dacă pneurile de stradă l-au făcut să gâfâie mai mult decât era cazul.
Slavă Domnului că Toyota e mai mult decât Prius şi Corolla!