Cabinetele de chirurgie estetică din Irak încep să aibă clienţi tot mai pretenţioşi.
Acum un an, pacienţii erau oameni desfiguraţi de bombe, însă în prezent se lasă pe mâna chirurgilor şi persoane care vor să arate precum vedetele din showbiz. „Este foarte ciudat să primesc zilnic două tipuri de clienţi. Primii vin pentru a repara ceea ce alţi oameni le-au făcut, iar alţii pentru a repara ceea ce natura a uitat să facă“, spune doctorul Haidar, citat de AFP.
Chirurgii plasticieni evită să vorbească deschis despre munca lor, deoarece, odată cu ameliorarea securităţii, în Irak s-a înregistrat şi un reviriment al puritanismului religios, motiv pentru care chirurgia plastică este adesea pusă la zid. Cu toate acestea, majoritatea persoanelor care apelează la serviciile medicilor specializaţi în chirurgie estetică, ignorând tabuurile sociale, sunt femei. Un exemplu este Nadia Kazem, 45 de ani, mamă a doi copii. Ea nu a ezitat să plătească 1.900 de dolari pentru o liposucţie în zona abdomenului şi a feselor, pentru a arăta precum Beyoncé Knowles, faimoasa cântăreaţă americană.
„Am făcut-o pentru plăcerea mea şi pentru a avea mai multă încredere în mine“, spune Nadia. Femeile nu sunt însă singurele care apelează la bisturiu. Moustafa Abbas, un informatician de 27 de ani, s-a decis să recurgă la o rinoplastie pentru a fi mai seducător. „Am vrut să ajung pe masa de operaţie pentru a începe o viaţă nouă, pentru a cunoaşte o fată cu care să mă căsătoresc şi cred că, de acum înainte, am această şansă“, îşi explică tânărul decizia.