În urmă cu aproape 19 ani publicam, pe prima pagină a acestui ziar, un articol despre o crimă comisă de un membru al familiei Lucescu.
În ziua de 16 septembrie 1991 un BMW de culoare albă condus de Răzvan sau de soţia lui Ana Maria, a lovit-o, la intrarea în localitatea Otopeni, pe Georgica Miu, o tânără de 23 de ani care mergea la serviciu. Accidentul a fost mortal. Tatăl victimei venise atunci la redacţie să reclame faptul că timp de doi ani de la producerea ei fapta fusese muşamalizată. Toţi martorii accidentului văzuseră că de la volan coborâse Răzvan şi schimbase locul cu soţia lui, care era şi gravidă. Oamenii prezenţi acolo, unde se găsesc şi staţii ale transportului în comun, afirmaseră că Răzvan ar fi fost băut şi că se comportase ciudat, plecând în grabă de la locul accidentului.
Articolul a apărut şi nu s-a întâmplat nimic, tatăl victimei a făcut un memoriu adresat Preşedintelui Ion Iliescu şi Parlamentului, dar tot nu s-a întâmplat nimic. Şi atunci familia Lucescu era celebră şi puternică. Pe bună dreptate , Mircea Lucescu a fost şi este unul dintre cei mai importanţi antrenori şi sportivi din România. Pe bună dreptate el are mulţi bani şi multe relaţii. Se pare că are şi multă aroganţă.
În anul 1991, când a avut loc accidentul, în România nu prea circulau autoturisme marca BMW. Unii oameni aveau Dacia. BMW-ul desigur îţi dădea o superioritate la volan.
În asemenea situaţii se întâmplă tragedii. Bineînţetes că nimeni nu a dorit ca această crimă să aibe loc. Dar dacă ea s-a petrecut Mircea Lucescu a făcut tot posibilul să-şi scape familia. Pare normal să faci totul pentru copilul sau pentru nora ta, mai ales când îţi este uşor să duci pe degete poliţişti şi procurori. Asemenea muşamalizări s-au întâmplat şi se întâmplă săptămânal în România, din păcate.
Toată operaţiunea s-a desfăşurat într-un dispreţ maxim faţă de familia victimei. Ei nu au fost chemaţi niciodată în faţa unei autorităţi pentru a li se comunica ceva în legătură cu decesul fiicei lor. Martorii accidentului, cei care aşteptau autobuzul în staţie, vecini din Otopeni, nu au fost întrebaţi niciodată nimic. Dosarul s-a închis ca în filmul "Ce vrăji a mai făcut mătuşa mea Samanta" . Tatăl victimei a făcut memorii până la Preşedintele Iliescu, dar nu i s-a răspuns niciodată. Dacă ar fi fost cercetate condiţiile în care s-a produs accidentul familia victimei nu rămânea cu convingerea că Răzvan, despre care se auzise că avea permisul suspendat, în acel moment ar fi condus maşina beat, cu mult peste viteza legală. S-a procedat în aşa fel încât nu vom şti niciodată cum a fost, mai ales că faptele s-au şi prescris.
Iată că după atâţia ani un alt membru al familiei Lucescu trădează aceeaşi aroganţă după ce s-a ciocnit cu un tramvai. După ce este evident pentru toată lumea că i-a tăiat calea varmanului şi a încălcat mai multe reguli de circulaţie, Mircea Lucescu dă vina insistent pe cel care conducea tramvaiul. În alte timpuri şi cu mai puţini martori acesta risca să fie condamnat.
Lincu Miu, tatăl victimei, mi s-a părut puţin schimbat după ce nu ne-am văzut 19 ani. Încă de atunci speranţele lui de a i se face dreptate erau mici. Nădejdea de a primi măcar o hârtie de la Statul român, în legătură cu tragedia prin care a trecut, i s-a năruit în urmă cu peste zece ani. Speră că Dumenezeu îl va pedepsi pe cel vinovat. Accidentul provocat de Mircea Lucescu în ziua de 6 ianuarie i s-a părut un semn. Aşa cred şi eu.
Recomandările noastre
