Omer: „I-am convins că se pot bate cu orice adversar“
- Adam Popescu
- 28 septembrie 2007, 03:00
Echipa naţională masculină de handbal a României pare să fie pe drumul cel bun.
Deşi au fost învinşi, miercuri seară, în meciul amical de la Wetzlar, scor 28-31 (16-16), de reprezentativa Germaniei (campioana mondială „en-titre“), tricolorii au evoluat dezinvolt. Nemţii, „mai puţin inspiraţi“ La debutul pe banca tehnică a naţionalei, Aihan Omer a adus un aer proaspăt, încercând să schimbe mentalitatea unor jucători obişnuiţi cu eşecurile. Deşi Germania n-a strălucit în înfruntarea cu românii, campionii mondiali au reuşit să se desprindă pe finalul partidei.
„Le-am spus băieţilor înainte de meci, în vestiar, că vreau să câştigăm. Au fost vreo doi-trei care au zâmbit ironic. După meci, cred că s-au convins toţi că au forţa să se bată cu orice adversar. Să recunoaştem însă că nemţii au fost mai puţin inspiraţi“, a declarat tehnicianul Aihan Omer. Obiectivul noului antrenor este obţinerea calificării la Campionatul Mondial din 2009, găzduit de Croaţia, mai ales că naţionala masculină n-a mai participat la o competiţie de anvergură de 11 ani. Omer visează să formeze o echipă mare. „S-a schimbat atmosfera. Am făcut astfel încât să dispară crisparea. Acum se joacă dezinvolt şi vreau să cred că am reuşit să le readuc băieţilor plăcerea de a juca handbal“, a adăugat „Turcul“.