Tehnicianul român a aruncat dispreţuitor un tricou cu chipul unui prinţ saudit la finalul meciului cu Al-Shabab, gest considerat ofensator.
Finala Cupei Prinţului din Arabia Saudită, pe care echipa sa, Al-Hilal, a câştigat-o vineri seară contra lui Al-Shabab după reprizele de prelungiri, i-a adus mai multe necazuri decât bucurii lui Cosmin Olăroiu. Acesta a făcut o criză de nervi la finalul jocului, deoarece forţele de ordine nu le-au permis jucătorilor din lotul echipei Al- Hilal care se aflau în tribună să pătrundă pe teren. Furios, fostul antrenor al Stelei şi-a scos tricoul cu chipul prinţului Bin Fahad Bin Abdul Aziz pe care îl primiseră câştigătorii şi s-a şters cu el pe faţă, după care l-a aruncat pe gazon. Incidentul a provocat o situaţie de neconceput în fotbalul european: Olăroiu a fost demis de federaţia arabă, în timp ce clubul vrea să îl păstreze. Preşedintele celor de la Al-Hilal, prinţul Abdulrahman Bin Musaad, a anunţat că va demisiona şi el, dacă federaţia nu va reveni asupra deciziei. Interzis la saudiţi Reacţia federaţiei saudite a fost una extrem de dură, exprimată într-un comunicat emis ieri după-amiază: „Cosmin Olăroiu a fost demis de la Al-Hi lal şi nu va mai putea antrena niciodată în Arabia Saudită. Motivele sunt următoarele: 1. Cosmin Olăroiu a aruncat tricoul de campion pe care era imprimată poza prinţului Bin Fahad Bin Abdul Aziz, nimeni altul decât vice preredintele ţării. Un gest inacceptabil; 2. Refuzul lui Cosmin Olăroiu de a se prezenta la festivitatea de premiere; 3. Comportamentul inacceptabil şi violent al lui Cosmin Olăroiu faţă de cei care asigurau paza în stadion”. „M-aş bucura să fiu demis”
Olăroiu nu s-a arătat afectat de decizia federaţiei arabe, avansând teoria unui complot al rivalei Al-Nassr. „Nu am vrut să particip la ceremonia de premiere. Dacă le convine - bine, dacă nu - tot bine. Eu când am ceva de spus, o să spun, nu mi-e frică de repercusiuni. Aştept clarificarea situaţiei. Dacă m-ar demite, ar fi foarte bine, m-aş bucura. De mult se vrea îndepărtarea mea de la Al-Hilal. Am o mulţime de oferte, în special din zona Golfului”, a spus tehni cianul ieri la GSP TV.
COMPARAŢIE Ilie Balaci: „E ca şi cum l-ar fi insultat pe Ceauşescu” Bun cunoscător al lumii arabe, după ce a antrenat ani la rând în zona Golfului, inclusiv la Al-Hilal, Ilie Balaci dezaprobă reacţia lui Cosmin Olăroiu: „Gestul pe care l-a făcut Olăroiu a fost unul urât. Gândiţi-vă că noi am fi primit pe vre muri tricouri cu chipul lui Ceauşescu, iar cineva l-ar fi aruncat pe jos. Nu cred că i-ar fi fost bine... Eu îl înţeleg, probabil a reacţionat la nervi şi era tensionat după meci. Sunt sigur că acum regretă acel gest. Am avut şi eu astfel de ieşiri, dar am reuşit să scap”. Gigi Becali, fostul patron al lui Olăroiu la Steaua, crede că acesta a greşit încălcând legile arabilor: „Ăia au regulile lor şi Oli trebuia să le respecte. Câteodată are ieşiri de nu mai vede nimic în faţa ochilor, e foarte orgolios”. Această situaţie l-ar putea afecta şi Mirel Rădoi, transferat la echipa saudită la insistenţele tehnicianului român. Aseară a apărut şi posibilitatea ca, la presiunile Regelui Arabiei Saudite, federaţia de la Riad să-l ierte, totuşi, pe Oli.