Potrivit localnicilor, vehiculele militare şi-au făcut apariţia în oraş aseară, în jurul orei locale 19:30.

"Se plimbă prin oraş cu tancuri şi se uită la noi. Asta e teroare psihologică", declara unu localnic care, împreună cu vecinii săi, privea cum soldaţii ruşi pun stăpânire pe oraş, fără nicio reacţie din partea armatei georgiene.

La ora transmiterii acestei corespondenţe, o parte dintre tancurile sosite în Kaspi părăsiseră oraşul, îndreptându-se spre Tbilisi.

De altfel, soldaţii lui Mihail Saakaşvili nu doar că nu au încercat vreo ripostă faţă de manevrele militare ale ruşilor, ci au rămas undeva la trei-patru kilometri de Kaspi, la o intersecţie care în cursul dimineţii a fost controlată tot de către ruşi. Aceştia au adus mai mult de zece tancuri şi vehicule blindate care au format un baraj pe drumul către Gori.

Oraşul lui Stalin a fost, de asemenea, ţinta unor noi atacuri ruseşti în cursul dimineţii: un pod de cale ferată a fost aruncat în aer, legăturile feroviare între vestul Georgiei şi capitala Tbilisi fiind astfel întrerupte.

Corespondenţă din Georgia