Cei doi candidaţi pentru Casa Alba, Barack Obama şi John McCain, au recurs la tot arsenalul lor de mijloace de seducţie electorale pentru a atrage electoratul. Piesa de rezistenţă a fost recunoaşterea "păcatelor tinereţii" în cadrul unui forum găzduit de pastorul evanghelist Rick Warren, ieri, la Lake Forrest, în statul California, informează Times Online.
Pentru început, Barack Obama a mărturisit că a avut o tinereţe dificilă din cauza tatălui său care lipsea de acasă. De asemenea el a recunoscut că în adolescenţă, au fost perioade când a consumat droguri. În plus, el a precizat că marele eşec moral al ţării sale îl reprezintă indiferenţa faţă de cei săraci.
La rândul său, McCain a recunoscut că nu a fost tocmai un soţ model în prima căsnicie. În altă ordine de idei, Mccain s-a angajat ca, în cazul în care va ajunge la Casa Albă, să-l urmărească pe Osama bin Laden până când îl va captura.
Senatorul de Arizona a fost privit mult timp cu rezerve de alegătorii conservatori din cauza susţinerii pentru cercetările pe celule stem şi a unor critici mai vechi la adresa cercurilor evangheliste. El a recuperat acest dezavantaj după ce şi-a afirmat susţinerea fermă pentru valori creştine precum opoziţia faţă de avort.
Poziţia lui Obama e mai precară, tânărul senator de Illinois fiind acuzat de simpatii promusulmane.