Oana Zăvoranu, protagonista unui scandal mai vechi cu regizorul Marian Crişan, laureat duminică cu Palme d’Or, spune despre acesta că este un zero barat pentru că nu i-a băgat pisica în videoclipul pe care l-au filmat împreună anul trecut.
„Eu am lucruri importante de făcut şi nu pierd vremea vorbind despre Marian Crişan, care este un zero barat. Acest subiect este închis şi nu mă mai interesează“, a declarat Oana Zăvoranu.
La rândul său, Marian Crişan, contactat de „Evenimentul zilei“, a spus că refuză să comenteze orice declaraţie a „acestei persoane“. Actriţa s-a supărat rău atunci când Marian Crişan a refuzat ca motanul ei, pe nume Marty, să fie un personaj al videoclipului „Pusă pe fapte“. La vremea respectivă, Oana Zăvoranu a făcut un scandal imens, iar Marty a apărut, în cele din urmă, în videoclip. Regizorul Marian Crişan nu a terminat prima facultate pe care o începuse în 1993, respectiv Academia de Studii Economice, pentru că a vrut să facă regie. Impresionat, tatăl său, proprietar al unei brutării în Salonta, i-a angajat un meditator. Visul lui Marian s-a împlinit în 1995, când a intrat la ATF.
Crişan a realizat videoclipuri pentru mai multe trupe româneşti, printre care Vama, Paraziţii, Cassa Loco, BUG Mafia şi Animal X. OANA-PUSĂ PE FAPTE