Un dispecer, audiat după tragedia feroviară din Spania. Ce suspiciuni au apărut în anchetă

Un dispecer, audiat după tragedia feroviară din Spania. Ce suspiciuni au apărut în anchetăTren Spania. Sursă foto: captură video

Bilanțul accidentului feroviar din Spania a ajuns la cel puțin 68 de morți, iar autoritățile nu exclud ca numărul victimelor să crească, potrivit informațiilor publicate de The Guardian. Coliziunea s-a produs miercuri, în apropierea localității Urda, din provincia Toledo, între două trenuri de mare viteză care circulau în aceeași direcție, pe linia ce leagă Madrid de Sevilla. În cele două garnituri se aflau, în total, 544 de pasageri.

Aproximativ 60 de persoane au rămas internate în urma accidentului, dintre care 15 se află în stare gravă sau critică. Imaginile surprinse la locul tragediei arată distrugeri importante la ambele trenuri implicate în coliziune.

Ce ar fi provocat accidentul feroviar din Spania. Un dispecer de trafic este audiat

Anchetatorii încearcă să stabilească împrejurările în care cele două trenuri au ajuns să se ciocnească, după apariția unei probleme la sistemul de semnalizare. Ministrul spaniol al Transporturilor, Óscar Puente, a declarat că primele informații indică o posibilă eroare umană.

Oficialul a vorbit despre o decizie „inexplicabilă” de a permite continuarea circulației trenurilor, deși sistemul de semnalizare înregistrase o defecțiune. Potrivit presei spaniole, dispecerul care răspundea de sectorul feroviar unde s-a produs accidentul era audiat miercuri după-amiază.

Agenția Europa Press a relatat că Garda Civilă îl interoghează pe controlorul de trafic responsabil de acel tronson. Audierile au loc în cadrul investigației deschise de Comisia de anchetă a accidentelor feroviare din Spania (CIAF).

Deocamdată, cercetările nu au fost finalizate, iar responsabilitatea pentru producerea accidentului nu a fost stabilită definitiv.

Pedro Sánchez anunță trei zile de doliu după tragedia feroviară

Premierul spaniol Pedro Sánchez a declarat că țara se află „în doliu” după accidentul soldat cu zeci de morți și răniți. Șeful guvernului a promis că autoritățile vor investiga circumstanțele tragediei și vor verifica eventualele deficiențe care au contribuit la producerea acesteia. Sánchez a afirmat că, în cazul identificării unor nereguli, acestea vor fi tratate cu „cea mai mare fermitate”.

Autoritățile spaniole au decis declararea a trei zile de doliu în memoria victimelor.

Accidentul de miercuri este al doilea incident feroviar major produs în Spania de la începutul anului. Totodată, se numără printre cele mai grave tragedii înregistrate pe rețeaua feroviară spaniolă în ultimele cinci decenii, fiind al treilea accident ca număr de victime din această perioadă.

Pedro Sánchez

Pedro Sánchez. Sursă foto: Captură video

Accidentul din Toledo afectează campania electorală din Spania

Tragedia s-a produs într-un moment în care partidele politice spaniole se pregătesc pentru alegerile parlamentare programate luna viitoare. Guvernul condus de Pedro Sánchez se confruntă astfel cu o nouă situație dificilă, după o perioadă marcată de mai multe crize. Cele două mari formațiuni politice din Spania au decis suspendarea activităților electorale, în semn de respect pentru victimele accidentului și familiile acestora. Partidul de extremă dreapta Vox și-a continuat însă mitingurile electorale.

Liderul opoziției, Alberto Núñez Feijóo, președintele Partidului Popular (PP), a transmis un mesaj de solidaritate cu persoanele afectate și a mulțumit echipelor de intervenție. Acesta a cerut ca împrejurările tragediei să fie investigate și ca autoritățile să ofere explicații în legătură cu siguranța transportului feroviar.

„Spania va pune întrebări şi pe bună dreptate”, a afirmat liderul opoziţiei. Feijóo a declarat că respectul față de victime nu trebuie să împiedice identificarea eventualelor responsabilități. „Durerea noastră nu ne obligă să rămânem tăcuţi”, a atras atenţia Feijoo, adăugând că poporul spaniol „va pune, pe bună dreptate, întrebări - şi merită răspunsuri”.

Liderul Partidului Popular a solicitat atât o investigație imediată din partea guvernului, cât și o anchetă judiciară, „utilizând toate resursele disponibile şi fără nicio interferenţă”. De asemenea, politicianul a cerut verificarea stării infrastructurii feroviare din întreaga țară. Acesta a solicitat „o analiză cuprinzătoare şi independentă a întregii reţele feroviare”.

„Acest lucru nu mai poate fi amânat; publicul are dreptul la o responsabilitate deplină pentru fiecare euro”, a spus liderul opoziţiei.

Feijóo a confirmat și anularea evenimentelor electorale ale partidului său, în perspectiva scrutinului parlamentar de luna viitoare.

Siguranța căilor ferate din Spania, din nou în atenția autorităților

Accidentul de la Toledo a readus în discuție starea infrastructurii feroviare spaniole, după ce un alt incident grav s-a produs la începutul acestui an pe ruta Madrid–Sevilla. The Guardian observă că ministrul Transporturilor a prezentat neobișnuit de repede primele informații despre posibila cauză a coliziunii.

În mod obișnuit, oficialii evită să formuleze concluzii privind responsabilitatea pentru un accident înainte de finalizarea cercetărilor tehnice și judiciare. În acest caz, ministrul Óscar Puente a indicat o posibilă eroare umană, legată de reluarea circulației după defectarea sistemului de semnalizare.

Decizia de a permite trenurilor să își continue traseul, deși traficul fusese blocat din cauza defecțiunii, este unul dintre principalele aspecte analizate de anchetatori. Problemele de siguranță feroviară au devenit un subiect de îngrijorare tot mai mare în Spania, iar noua tragedie a intensificat discuțiile despre starea rețelei de transport.

Ce întrebări trebuie să lămurească ancheta accidentului

Investigația trebuie să stabilească nu numai cine a autorizat reluarea circulației, ci și motivele pentru care sistemul de semnalizare a încetat să funcționeze. Anchetatorii vor trebui să examineze inclusiv circumstanțele care au determinat luarea deciziei de a permite deplasarea trenurilor.

Un accident asemănător s-a produs recent la Bedford, în Marea Britanie, unde un tren a lovit din spate o altă garnitură oprită pe aceeași linie. În acel caz, viteza a fost mai redusă, iar coliziunea s-a soldat cu o singură victimă. Investigațiile britanice continuă, iar primele informații indică o posibilă combinație între eroarea umană, împrejurări neobișnuite și o defecțiune a sistemului automat de avertizare.

Spania s-a mai confruntat cu accidente feroviare în care au fost identificate responsabilități individuale. În 2013, un mecanic de locomotivă a fost pus sub acuzare după ce un tren a intrat cu viteză excesivă într-o curbă, în Galicia. Accidentul s-a soldat cu moartea a 79 de persoane. În cazul tragediei de la Toledo, rămâne de stabilit de ce sistemul de semnalizare, care urma să fie retras treptat din funcțiune, a cedat și în ce condiții a fost autorizată continuarea circulației.

Ancheta va trebui să stabilească dacă decizia dispecerului a fost influențată de procedurile de lucru, de probleme tehnice sau de alte circumstanțe care nu au fost încă lămurite.