Românului îi place să se uite la TV, aşa că îşi pune televizoare în toate camerele. Chiar şi în bucătărie. Şi, deseori, vrea să se distreze. Ia telecomanda în mână şi apasă pe butoane până le toceşte de tot. Când scapă de jivinele de pe Animal Planet şi de fetiţele sexy care îi oferă bani dacă ghiceşte o ţară care se termină în "A", ajunge la posturile româneşti, care îi oferă emisiuni cu bani, emoţii şi, chipurile, oameni obişnuiţi. Şi, în acest microunivers, îi are parteneri de-o oră, două sau chiar trei pe oameni ca Andreea Marin, Mihaela Rădulescu, Ştefan Bănică Jr, Virgil Ianţu sau Dan Negru.
Pe Dan Negru îl ştim cam de când avem Antene în România şi e genul de individ pe care l-ai recunoşte şi într-o fotografie din maternitate. Sincer, mă întreb dacă primele sale cuvinte nu au fost cumva "Opriţi-vă, băăăăăăă!". Omul pare că trăieşte fără mâncare de la o vârstă foarte fragedă, asemenea asceţilor budişti.
Cu importanta menţiune că aceasta ar fi unica asemănătare. Dar destul cu răutăţile, că e loc şi de bine. Cred că, dacă ar fi un concurs de vorbit-viteză, Negru ar fi sigur pe primul loc. Dar nu e, aşa că îşi exersează aptitudinile pe noi, cu o frecvenţă de aproximativ o apariţie pe săptămână.
Nu credeam să-nvăţ a muri vreodată ... fără să scriu despre Mihaela Rădulescu. Şi îndoiala mi se confirmă, aşa că scriu despre, probabil, cea mai tabloidizată româncă din 2008. Am vrut să scriu personalitate publică, dar parcă nu găseam literele pe tastatură. De un deceniu, Mihaela a renunţat la duminica ei în familie pentru a ne prezenta nouă emisiunea cu acelaşi nume. Cartea ei preferată, aşa cum a spus-o la Antena 1, este Don Quijote.
Şi, ce-i drept, a avut parte de câţiva cavaleri trăzniţi în viaţă, dintre care îi amintim pe Ştefan Bănică şi noua-achiziţie Dani Oţil. După un an marcat de divorţul vedetei de afaceristul Elan Schwartzenberg, poate că cea mai bună urare pentru Mihaela ar fi "Casă de piatră!". În rest, merită amintit că are patru facultăţi neterminate la activ, câteva filme documentare destul de bune şi câte o regie de videoclip pentru Bere Gratis şi Taxi. Mircea Badea s-a transformat din discipolul merituos al lui Teo într-o vedetă de televiziune de sine stătătoare. Mulţi dintre cei care au ajuns în atenţia presei au intrat şi în gura păcătoasă a lui Badea. Cu excepţia unui personaj, care, "întâmplător", este şi şeful de la Antene.
Deşi am îndoielile mele în ceea ce priveşte sms-urile de la "securişti", nu pot să nu recunosc că stilul agresiv al lui Badea este unic, cel puţin în audiovizualul plin de lacrimi şi suspine din România. Şi tare aş vrea să-l văd pe Badea făcând, pentru a doua oară, şpagatul pe două scaune în direct.
Ajunge cu imperiul Antenelor, aşă că ne mutăm în ograda bogată a celor de la Pro, unde vedetele anului trecut au fost, pe lângă şăgalnicul Bănică, porumbeii Andra şi Cătălin Măruţă.
Lui Măruţă îi merge gura aproape ca lui Dan Negru, dar are avantajul că este mai reţinut în onomatopee decât colegul de la Antenă. Celebru mai ales după "Tonomatul DP2", Măruţă a stârnit atenţia mereu trează a vulturilor de la Pro. Aşa a ajuns să îi destindă pe românii care vin după o zi grea de muncă la "Happy Hour". Totuşi, mare pericol când începe să se abată de la subiectul discuţiilor, pentru că are un fel de a bate câmpii cu graţie tare păcătos.
Relaţia cu Măruţă a adus-o şi pe Andra în ProTV, ca prezentatoare a emisiunii O-la-la. Şi, ca să fiu drăguţ cu ea după ce m-am revărsat cu furie asupra Mihaelei Rădulescu, o să spun că Andra este mult mai bună solistă decât prezentatoare. Nu mă trageţi de limbă, că nu o să spun că nu i se potriveşte cariera în televiziune. Are ciudatul obicei de a mări vocal dimensiunea cuvintelor. Aşadar o să folosesc prilejul acesta pentru a-i transmite că îi ofer 500 de RONNNNNNNNNN dacă îmi cântă de la cap la coadă o melodie a maestrului Gicăăă Petrescu.
Citiţi mâine partea a doua a cronicii TV.