O stea din Calea Lactee are o culoare neobișnuită. Ce au descoperit astronomii despre pitica albă

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google Urmărește-ne pe Google News

Astronomii au identificat prima stea verde documentată până acum, o pitică albă din galaxia Calea Lactee a cărei culoare este determinată de compoziția chimică neobișnuită a atmosferei. Situată la aproximativ 280 de ani-lumină de Pământ, steaua a absorbit resturi provenite de la planete care orbitau în jurul ei, iar sodiul acumulat a contribuit la apariția unei nuanțe verde-gălbui, cunoscută drept chartreuse, relatează Reuters.

Steaua, denumită WD J1330+6435, se află în constelația Dragonului (Draco). Descoperirea arată cum modificările compoziției chimice pot influența culoarea aparentă a unei pitice albe, un tip de obiect stelar care reprezintă nucleul rămas după ce o stea și-a consumat combustibilul nuclear și și-a expulzat straturile exterioare.

De ce această pitică albă are o culoare verde-gălbuie

În mod obișnuit, culoarea stelelor este asociată cu temperatura lor. Stelele mai reci tind să aibă nuanțe portocalii, Soarele și stelele asemănătoare lui apar albe, iar cele mai fierbinți au o culoare albastru-pal.

Piticele albe au, în general, o culoare albă, însă compoziția lor chimică se poate modifica în timp. În cazul WD J1330+6435, resturile de materie provenite de la planete au îmbogățit straturile exterioare ale stelei cu elemente precum calciul, litiul și, în special, sodiul.

Cum poate conta la pensie o perioadă în care nu ai lucrat. Ce prevede legea

Tranzacțiile imobiliare au scăzut cu peste 66.000 într-un an. Bucureștiul, pe primul loc la vânzări

„Am devenit pentru prima dată interesați de această pitică albă deoarece fragmente de materie planetară au căzut pe suprafața sa, îmbogățindu-i straturile exterioare cu elemente chimice precum calciu, litiu și, în mod special, sodiu”, a declarat Mark Hollands, astrofizician la Universitatea Warwick din Anglia și autorul principal al studiului publicat în revista RAS Techniques and Instruments.

În stelele obișnuite, sodiul absoarbe o anumită lungime de undă din spectrul portocaliu. Același fenomen explică nuanța caracteristică a lămpilor stradale cu sodiu.

În cazul piticei albe, însă, densitatea extrem de mare schimbă comportamentul atomilor acestui element.

„Totuși, în cazul acestei pitice albe, densitatea este atât de mare, încât atomii de sodiu sunt bombardați constant de atomii de heliu din jurul lor, fapt care modifică nivelurile de energie atomică ale sodiului”, a explicat Mark Hollands.

Astfel, atomii de sodiu nu mai absorb doar o bandă foarte îngustă din spectrul portocaliu. Ei ajung să absoarbă lumina corespunzătoare culorilor galben și portocaliu, precum și o parte din spectrul roșu.

„Rezultatul final este că atomii de sodiu nu mai absorb doar o singură lungime de undă foarte îngustă din spectrul portocaliu, ei absorb lungimile de undă corespunzătoare culorilor galben, portocaliu și, parțial, roșu. Astfel, obținem o stea care emană o frumoasă strălucire verde-gălbuie (nuanța chartreuse), un fenomen imposibil în cazul stelelor asemănătoare Soarelui”, a adăugat astrofizicianul.

O masă comparabilă cu cea a Soarelui, comprimată într-un volum cât al Pământului

Descoperirea face parte dintr-un proiect care analizează culorile piticelor albe așa cum sunt percepute de ochiul uman.

Aceste obiecte stelare au, de regulă, o masă de aproximativ jumătate din cea a Soarelui, concentrată într-un volum comparabil cu cel al Pământului.

Astrofizicianul Boris Gansicke, de la Universitatea Warwick, coautor al studiului, a explicat că densitatea ridicată face ca și o cantitate mică de sodiu să influențeze semnificativ lumina emisă de stea.

„Întrucât piticele albe sunt stele extrem de dense – au aproximativ dimensiunea Pământului, dar au o masă de circa 165.000 de ori mai mare decât cea a Terrei -, chiar și o cantitate mică de sodiu blochează o parte semnificativă din lumina portocalie emisă de stea”, a declarat acesta.

Gansicke a comparat fenomenul cu amestecarea culorilor pe paleta unui pictor. Dacă o parte dintre culorile care alcătuiesc un amestec este eliminată, nuanța rezultată se schimbă.

În mod similar, absorbția anumitor componente ale luminii modifică aspectul cromatic al piticei albe.

O altă pitică albă are culoarea roz-somon

Cercetătorii au analizat 151 de pitice albe aflate la aproximativ 65 de ani-lumină de Pământ. Majoritatea aveau culoarea albă, însă una dintre ele s-a remarcat printr-o nuanță roz-somon, considerată probabil cea mai roșiatică identificată până acum la o stea cunoscută.

Obiectul, denumit WD J1011+2845, se află la 48 de ani-lumină de Terra, în constelația Leul Mic (Leo Minor).

În acest caz, culoarea nu a fost determinată de sodiu, ci de carbon. Spre deosebire de WD J1330+6435, unde compoziția chimică a fost influențată de resturi planetare ajunse la suprafață, carbonul din pitica albă roz-somon provenea din interiorul stelei.

„În locul resturilor planetare care loveau exteriorul primei stele, în acest caz carbonul provenea din interiorul profund al stelei”, a explicat Boris Gansicke.

Piticele albe pot avea culori diferite în funcție de compoziția atmosferei

Pentru analiză, echipa a utilizat observații ale spectrului luminos obținute prin proiectul Sloan Digital Sky Survey, cu ajutorul unui telescop din New Mexico, precum și modele spectrale ale piticelor albe dezvoltate de cercetători.

Rezultatele au indicat că nuanțele acestor obiecte stelare se grupează în funcție de compoziția atmosferei.

Piticele albe bogate în carbon aveau, de regulă, nuanțe roz sau violet. Cele care conțineau resturi provenite de la sisteme planetare distruse tindeau spre galben, în timp ce piticele albe mai reci, cu atmosfere alcătuite dintr-un amestec de hidrogen și heliu, prezentau nuanțe cyan sau albastru-pal.

Împreună, obiectele analizate acopereau aproape toate culorile spectrului luminos.

Deși WD J1330+6435 reprezintă primul exemplu documentat de stea verde, astfel de obiecte au apărut de multă vreme în literatura și filmele science-fiction, inclusiv în recentul film bazat pe benzile desenate „Supergirl”.

„Acest lucru demonstrează că Universul este, uneori, la fel de bizar precum orice ar putea imagina genul science-fiction”, a concluzionat Mark Hollands.