O plimbare inedită prin Himalaya

O plimbare inedită prin Himalaya

TVR 3 va difuza astăzi, de la ora 18.00, un documentar realizat de o echipă de jurnalişti ai televiziunii publice în cei mai înalţi munţi din lume.

Astăzi, TVR 3 va prezenta, de la ora 18.00, un documentar despre Hi malaya, difuzat în cadrul emisiunii „Reporter TVR 3”. Filmul este împărţit în patru episoade, iar realizatorul lui este Ovidiu Pop, producătorul emisiunii „Natură şi aventură”, de pe TVR 2.

„Himalaya este visul tuturor alpiniştilor şi pasionaţilor de munte. Documentarul prezintă o călătorie într-o lume sălbatică şi îndepărtată, o incursiune în cei mai înalţi munţi din lume”, declară Pop.      

„O altă civilizaţie”

Echipa nu şi-a propus să escaladeze muntele Dhaulagiri („Muntele Alb” aparţinând masivului Himalaya, cu o altitudinea de 8.167 de metri, situat pe locul al şaptelea din categoria munţilor peste 8.000 de metri), ci, mai degrabă, să parcurgă un traseu în jurul lui. „Am mers pe jos, cu cortul, am încercat să pătrundem într-o lume exotică şi să cunoaştem o altă civilizaţie”, mai adaugă realizatorul.

Călătoria a început din zona central-nordică a Nepalului, „prin văi adânci, pe drumuri săpate în stâncă, prin junglă, trecând ape repezi, urcând tot timpul spre Dhaulagiri. A urmat desertul de la altitudine, cu gheţurile veşnice şi piscuri suspendate incredibil de sus”, povesteşte Pop. Au ocolit Muntele Alb prin Pasul Francez şi prin Valea Ascunsă şi aveau în plan să urce spre vârful Thapa (6.000 de metri), însă lucrurile nu s-au potrivit aşa cum ei se aşteptau.

Călătoria s-a încheiat la Kath mandu. „Şase oameni, plus un ghid,un bucătar şi cărăuşi, o adevărată expediţie. Locurile sunt atât de îndepărate, iar distanţele de parcurs pe jos sunt atât de mari, încât altfel nu se poate”, a încheiat Ovidiu Pop. Un alt jurnalist pasionat de escaladări s-a dovedit Andreea Marin. Împreună cu o echipă de profesionişti, vedeta a escaladat masivul Kilimanjaro în 2001.

Ne puteți urmări și pe Google News