O pastorală polemică şi epigonii

O pastorală polemică şi epigonii

Mitropolitul Ardealului, Înalt Prea Sfinţitul Laurenţiu Streza, a dat publicităţii o pastorală care i-a pus pe jar pe unii din presă.

"Moralitatea BOR şi Pastorala Mitropolitului Streza", "Mitropolitul Ardealului învinuieşte mass-media de desfrânare, imagini deşănţate şi necinste. Divorţul şi adulterul, moda la care toată lumea se raportează", "Patriarhul Daniel îmblânzeşte Pastorala de Paşti după mesajul de o duritate fără precedent al Mitropolitului Ardealului" au fost doar câteva titluri. Dar să o luăm metodic. Pastorală înseamnă o scrisoare publică, cuprinzând îndemnuri şi urări, prin care un arhiereu se adresează preoţilor şi credincioşilor cu ocazia sărbătorilor religioase mari sau a altor evenimente. Iată ce a scris Mitropolitul: "Familia creştină suferă, ca şi societatea, de o profundă criză, divorţul şi adulterul fiind acum moda la care toată lumea se raportează. Şi cum altfel ar putea sta lucrurile, când desfrânarea a devenit nota generală a televiziunilor care ni se impun, dar şi în care ne complacem să trăim. Putem oare să avem o viaţă creştină, spurcându-ne mintea cu imaginile deşănţate din reviste, ziare şi televizor? Mai poate oare supravieţui familia, atâta vreme cât soţul sau soţia se alipesc cu inima şi cu simţurile de idolii micului ecran? Avem oare dreptul să mai cerem de la Dumnezeu o soartă mai bună pentru copiii noştri, dacă noi înşine nu ne străduim să le fim modele de înfrânare şi de virtute?". Sincer să fiu, nu pentru că sunt teolog rândurile de mai sus, din Pastorală, mi s-au părut fireşti. Am văzut şi Pastorale mai dure la adresa mass-mediei, dar acestea probabil n-au căzut sub ochii scrupuloşi ai celor care vor cu orice preţ să se ia de Biserică! Unde-i greşeala? Nu chiar noi, în rândul breslei noastre, deplângem tabloidizarea sau "otevizarea" televiziunilor? Mitropolitul a pus degetul pe rană. Da, cultura nu se face la televizor, iar educaţia este legată strict de trei entităţi: familie, şcoală şi biserică! Culmea, la gâtul urmaşului lui Şaguna au sărit unii în care ţipă deontologia, de nu mai ai loc de ei. Auzi logică la o fetişcană, vorba maestrului Cristoiu: "Morala prelaţilor români este îndoielnică", deci aceştia ar trebui să tacă. Incredibile sunt şi următoarele aserţiuni: "Etica Bisericii Ortodoxe Române mizează pe secretizarea păcatelor slujitorilor ei, nu pe iertarea lor, pe ascunderea făptaşilor, fără să ceară umilinţă şi sinceritate de la aceştia". Cumplit, nici nu pot comenta abjecţiile de mai sus! De ce nu scrii fetiţă despre ceea ce te pricepi, dacă te pricepi la ceva? Alta e şi mai tare! "Patriarhul Daniel îmblânzeşte Pastorala de Paşti, după mesajul de o duritate fără precedent al Mitropolitului Ardealului". Câtă lipsă de informare! Păi fiecare episcop îşi scrie propria sa Pastorală, nimeni nu dă replica celuilalt! Bine că Dumnezeu e scris cu "D" mare! Da, există o serie de intelectuali care cred că dacă au văzut filmul lui Zefirelli se pricep la cele bisericeşti, dar şi pigmei care speră să devină interesanţi, idoli ai cetăţii, dacă iau în derâdere sau critică cele sfinte. Tuturor le urez un Paşte Fericit şi să aibă parte de Învierea lui Hristos!

Ne puteți urmări și pe Google News