Preşedintele Erdoğan face două lucruri în acelaşi timp. Pe de-o parte spune că se va întâlni cu Assad "când condiţiile vor fi prielnice", iar pe de altă parte precizează că va fi lansată o operaţiune terestră împotriva PKK/YPG (YPG-Unităţile de Apărare a Poporului - n.trad.) din nordul Siriei "atunci când va fi timpul potrivit".

Trei sunt întrebările care îţi vin în minte:

1. - Aceste două obiective sunt în contradicţie una cu cealaltă?
2. - Luând în consideraţie atitudinea negativă a SUA şi a Rusiei, ar putea fi lansată operaţiunea terestră?
3. - Ce s-ar întâmpla dacă operaţiunea terestră s-ar desfăşura simultan cu întâlnirea cu Assad?

Mai întâi să vă prezint estimările mele şi apoi detaliez. 

1.- Nu sunt în contradicţie. 2.- Chiar dacă se opun, vor prefera reconcilierea. 3.- La timpul potrivit. 

***

Prin strângerea de mână cu Sisi, preşedintele Egiptului, la Doha, preşedintele Erdoğan a adăugat o nouă verigă la politica de normalizare a relaţiilor, politică care este continuată cu Emiratele Arabe Unite, Arabia Saudită şi Israel. 

Refacerea relaţiilor cu Cairo ar putea dura ceva mai mult, s-ar putea să nu se realizeze aşa repede ca în cazul celorlalte state.

Motivele sunt dezacordurile şi rivalităţile în ceea ce priveşte politica Turciei şi a Egiptului faţă de Libia, Etiopia şi Algeria. 

Însă această normalizare este importantă pentru că poate contribui la schimbarea echilibrelor din Mediterana de Est şi Orientul Mijlociu. Motivele pentru care Ankara promovează de doi ani de zile politica de normalizare a relaţiilor şi faptul că a găsit răspuns la iniţiativa ei, sunt schimbările critice survenite la nivel global şi regional. 

Pandemia, alegerile politice ale administraţiei Biden, precum şi invadarea Ucrainei de către Rusia care a generat intensificarea rivalităţii dintre marile puteri, sunt printre motivele schimbărilor care îţi vin imediat în minte. 

Iar consecinţele acestor schimbări sunt divizările din interiorul alianţei occidentale, căutările forţelor regionale, care au simţit că sunt obligate să se descurce singure, de a coopera cu Rusia şi China şi demersurile pentru a atenua vechile duşmănii.

Într-un astfel de climat implementează Erdoğan diplomaţia proactivă.

Este mediator în criza ucraineană, în acelaşi timp reface relaţiile bilaterale, şi fără să renunţe la lupta împotriva terorismului, caută noi metode pentru a acţiona.

***

Spunând că "în politică nu există supărare", preşedintele Erdoğan creşte probabilitatea unei întâlni în curând cu Assad, după Sisi. 

Aşa cum s-a întâmplat şi în celelalte cazuri de normalizare a relaţiilor, obstacolele simbolice sunt ridicate şi se oferă diplomaţiei posibilitatea de a acţiona. 

Astfel, în interior criticile opoziţiei slăbesc, iar în exterior, se schimbă stilul de lucru cu ţările cu care relaţiile au fost normalizate. 

Fără îndoială că toate acestea vor fi foarte dificile de realizat cu Siria. 

De ani de zile ne confruntăm cu probleme legate de lupta împotriva organizaţiilor teroriste (PKK/YPG şi ISIS) din cauza războiului civil din Siria, ţară cu care avem cea mai lungă frontieră. 

Astăzi întrebarea critică este: Cum poate fi posibilă o întâlnire la nivel de miniştri de externe sau şefi de stat între Ankara şi Damasc, asemeni celei care are loc între serviciile secrete ale celor două ţări?

În numele "integrităţii teritoriale şi suveranităţii", regimul Assad doreşte retragerea Turciei din zonele sigure. Aşteaptă să renunţe la a mai sprijini opozanţii.

Iar Ankara nu va accepta aceste solicitări pentru că obiectivele ei, lupta împotriva PKK/YPG şi reîntoarcerea refugiaţilor, nu vor fi atinse. 

În procesul de pregătire a Constituţiei. încă nu s-a găsit o rezolvare la problema privind integrarea opozanţilor. Este nevoie de un proces lung şi dificil de negocieri. 

Damascul trebuie să fie conştient de faptul că 4 milioane de sirieni trăiesc în oraşele Turciei, iar 4-5 milioane de sirieni sunt apăraţi de soldaţii turci în zonele sigure din nordul Siriei. Pentru a se obţine progrese la întâlnirile dintre Ankara şi Damasc, s-ar putea crea o bază de lucru comună. Iar acest lucru se poate realiza prin politici comune în privinţa PKK/YPG.

Altfel întâlnirea dintre şefii de stat s-ar putea să se limiteze doar la ridicarea obstacolelor simbolice. 

***

Pentru că SUA şi Rusia nu respectă acordul pe care l-au semnat în 2019, Turcia va lansa o operaţiune la Tall Rifat, Manbij şi Ayn al-Arab (Kobane - n.trad.).

Washingtonul şi Moscova nu neagă implicarea YPG în atentatul de la Taksim. Iar când amintim rolul eficient şi constructiv pe care Turcia şi l-a asumat în criza ucraineană, este clar că aceste două capitale ar trebui să respecte interesele de securitate ale Ankarei.

Ankara care anterior a neutralizat conducătorii de rang înalt ai YPG/SDG (SDG-Forţele Democratice Siriene - n.trad.) a demonstrat că poate ţinti această structură lansând operaţiunea Pençe-Kılıç (Gheară-Sabie - n.trad.), structură care colaborează atât cu SUA, cât şi cu Rusia. 

Ankara încearcă toate căile.

După Washington,Moscova şi Teheran acum este rândul Damascului. 

În punctul în care aceste opţiuni nu funcţionează, Ankara va lansa "atunci când va fi timpul potrivit" operaţiunea terestră, notează sabah.com.tr

(Traducerea Rador)