O legendă a tenisului mondial jubilează: „Este o zi mare pentru România”
- Andrei Calin
- 11 iulie 2019, 18:57
Mats Wilander, fost mare jucător de tenis, câștigător a 7 titluri de Mare Șlem, a vorbit despre calificarea Simonei Halep în finala de la Wimbledon
Mats Wilander, fost mare jucător de tenis, câștigător a 7 titluri de Mare Șlem, a vorbit despre calificarea Simonei Halep în finala de la Wimbledon. Suedezul a afirmat că este o zi mare pentru România, mai ales că sportiva din Constanța se simte mai bine pe zgură decât pe iarbă.
„Este o realizare incredibilă. Mi se pare cu atât mai mare, cu cât este obținută de o jucătoare care iubește zgura. Este o zi mare pentru România!
Primele două game-uri ale partidei au fost mai intense, apoi Simona a fost din ce în ce mai bună. A fost mai relaxată, a dictat ritmul. S-a ridicat la nivelul așteptărilor, a încercat să lovească câștigător. A știut să revină în punct când a fost atacată. A împins-o pe Elina în spate când a fost cazul. A fost foarte concentrată. La 5-1, a avut câteva momente în care a avut dificultăți, era supărată că nu îi intră câteva lovituri, la acel scor. A luptat de la un capăt la celălalt”, a spus Wilander la Eurosport.