O japoneză, REȚINUTĂ după o criză de NERVI. A distrus VIORILE soțului, iar paguba este imensă
- Cristi Buș
- 26 iulie 2017, 09:27
O femeie de 34 de ani a fost arestată în Japonia pentru că a distrus 54 de viori şi 70 de arcuşuri ale fostului ei soţ, valoarea prejudiciului fiind estimată la peste 800.000 de euro, informează miercuri poliţia, citată de AFP.
Midori Kawamiya este acuzată că a pătruns în locuinţa fostului ei soţ, în prefectura Aichi (centrul Japoniei), "spărgând o fereastră, la o dată nedeterminată între 30 ianuarie şi 19 februarie 2014", a declarat pentru AFP un purtător de cuvânt al forţelor de ordine, dezvăluie Agerpres.
"Victima cere despăgubiri financiare în valoare de 105,9 milioane de yeni (815.000 de euro)", a precizat el.
Potrivit ziarului Yomiuri, suspecta este de naţionalitate chineză. Ea a făcut mai multe deplasări dus-întors între Japonia şi China după producerea faptelor şi a fost reţinută marţi, la revenirea sa de la Tokyo, a precizat agenţia de presă Kyodo.
Viorile distruse, printre care un instrument italian în valoare de 50 de milioane de yeni, au fost fabricate sau colecţionate de fostul ei soţ, un norvegian în vârstă de circa 60 de ani, a adăugat agenţia niponă Kyodo. La momentul faptelor, cuplul era în plină procedură de divorţ.