3 MILIOANE DE DOLARI DESPĂGUBIRI de la Nutella. Compania dă banii înapoi pentru toate borcanele cumpărate!

3 MILIOANE DE DOLARI DESPĂGUBIRI de la Nutella. Compania dă banii înapoi pentru toate borcanele cumpărate!

Americanca Athena Hohenberg a demarat un proces care va costa compania producătoare a celebrei creme de ciocolată peste 3 milioane de dolari.

Femeia a afirmat în fața judecătorilor că a fost șocată când a aflat că Nutella nu era deloc "hrănitoare", așa cum era prezentată în reclamă, ci avea un conținut periculos de grăsimi saturate. Hohenberg și avocații săi au susținut că Nutella a indus publicul în eroare în mod intenționat, prezentându-și produsul ca fiind parte a unui mic dejun sănătos, alături de fructe și pâine integrală. În realitate, numai două linguri de Nutella conțin 200 de calorii, din care jumătate sunt grăsimi.

Nivelul ridicat de grăsimi saturate, dar și alte ingrediente pericoloase contribuie semnificativ la amplificarea fenomenului obezității în rândul copiilor și pot cauza diabet, probleme cardiace și ale boli, se arată în plângere.

Athena Hohenberg a cerut tribunalului interzicerea prezentării cremei de ciocolată ca sănătoasă ori hrănitoare, iar Nutella să înapoieze toți bani câștigați prin această "campanie înșelătoare".

Ne puteți urmări și pe Google News

În afara despăgubirilor record în valoare de 3 milioane de dolari, Nutella va trebui să plătească câte 4 dolari pentru fiecare produs cumpărat în perioada 1 ianuarie 2008 - 3 februarie 2012. Americanii care își vor banii înapoi pot completa o plângere, alăturându-se astfel procesului. Una dintre reclamele înșelătoare:

<iframe src="http://www.youtube.com/embed/ThIrw_LpuRA" frameborder="0" height="315" width="620"></iframe>