O familie din Cluj va poza pentru Steve McCurry

O familie din Cluj va poza pentru Steve McCurry

Laura şi Andrei Baboş, din Cluj, alături de băieţelul lor, Robert, vor poza în curând, la New York, celebrului fotograf american Steve McCurry.

N-ar fi putut ajunge în studioul lui McCurry din New York decât dacă ar fi participat la un concurs. Şi aşa au făcut. Competiţia "Portrete de familie", lansată de compania Hotpoint, a inclus şi România. Câştigătorii, anunţaţi acum câteva zile, urmează să fie fotografiaţi, la sfârşitul acestei luni, de maestrul Steve McCurry. Ei au trebuit să încarce pe un website câteva poze care să ilustreze momente în familie. Laura Baboş spune că nu se aştepta. "Am aflat despre concursul răsfoind o revistă dedicată fotografiei, unde era prezentat proiectul «Portrete de familie», iniţiat alături de Steve McCurry. Ideea de a crea o galerie a familiilor europene mi-a atras atenţia şi m-a convins să mă implic în proiect", spune Laura care, cu doar câteva zile de închiderea concursului, a selectat câteva fotografii, le-a editat o noapte întreagă, a cerut păreri şi a apăsat "Trimite". Când i-a venit pe adresa de mail răspunsul cum că ei doi fac parte dintre câştigători, abia îl culcase pe Robert, dar nu s-a putut abţine să nu ţipe de bucurie. "Au nişte expresii irezistibile" În motivarea alegerii lui, fotograful american a spus că i-a ales pe Laura şi pe Andrei pentru că "sunt familie tradiţională, dar cu expresii irezistibile pe chipuri, foarte fericiţi să fie împreună". Laura nu e străină de fotografie. Îi place să-şi pozeze copilul, ba chiar a început să studieze din luna ianuarie, când s-a înscris la un curs de fotografie: "Concursul nu a venit ca o întâmplare, ci pur şi simplu ca o ocazie de a aprofunda şi mai mult domeniul, de a întâlni o legendă a fotografiei şi, mai mult, a face toate acestea alături de cele mai importante persoane din viaţa mea- soţul meu Andrei şi micuţul nostru Robert. Suntem fericiţi că noi vom reprezenta România". Fotografia câştigătoare e de la botezul lui Robert, pe care Laura a numit-o "Our Family" (n.r. Familia noastră). Drumul până la New York Şedinţa foto alături de Steve McCurry este partea pe care Laura o aşteaptă cel mai mult în excursia de la New York. Spune că este unul dintre fotografii săi preferaţi şi n-ar putea spune care fotografie îi place mai mult: "Pentru oricine şi-a petrecut măcar câteva ore admirând fotografiile lui Steve McCurry, răspunsul este dificil. Probabil că mulţi ar fi tentaţi să aleagă «Fata Afgană», datorită puterii imaginii, dar mai ales a poveştii din jurul ei. Totuşi, în ceea ce mă priveşte, odată cu participarea la acest proiect, am petrecut şi mai mult timp în compania fotografiilor lui McCurry şi pot spune că sunt mult prea multe imagini care m-au impresionat pentru a putea alege doar una. În schimb abia aştept întâlnirea cu Steve McCurry pentru a afla care este fotografia sa preferată şi a ne lăsa fotografiaţi de el". Maestrul şi Sharbat Gula Primele imagini ale războiului din Afganistan, atunci când a fost invadat de URSS, sunt ale americanului Steve McCurry. În ʼ79, el a reuşit să treacă graniţa după ce s-a deghizat în haine tradiţionale afgane. A reuşit să-şi ia filmele în Statele Unite după ce le-a cusut pe interiorul unei haine. În 1984 a făcut celebra fotografie "Fata afgană", care a apărut pe coperta revistei National Geographic în vara lui 1985. Ani mai târziu, timp în care nici n-a ştiut cum o cheamă, McCurry o întâlneşte în aceeaşi tabără de refugiaţi, numele ei fiind Sharbat Gula. Steve McCurry este membru al Magnum Photos din 1986.

Ne puteți urmări și pe Google News