Spre finele lui februarie 2017, televiziunile de știri, siteurile, ziarele, blogurile au dezbătut cu o mînie mai mult decît proletară știrea că la Olimpiada de limba și literatura română, etapa județeană, clasa a XII-a, s-a dat drept subiect formularea unui denunț plecînd de la romanul lui Marin Preda Moromeții.

Știrea s-a rostogolit în toată presa, dezbătută pe larg în prime time, comentată de lideri de opinie și de politicieni. Pentru că subiectul fusese dat la Ploiești și pentru că Denunțul folosit ca instrument de către DNA după intrarea în vigoare a Noilor Coduri penale a devenit în ultima vreme subiect de contestare violentă, știrea a căpătat de îndată semnificații politico- educative grave:

Într-o Românie terorizată de DNA copiii sînt învățați încă de mici să facă denunțuri.

Sub semnul îndemnului marelui profesor de gazetărie care a fost Nae Ionescu, ori de cîte ori iau cunoștință de o tulburare mediatică de proporții, caut imediat să descopăr faptele de la care a pornit totul. Românul se aprinde repede (cum se stinge repede), și nu de puține ori cînd cauți să vezi din ce jar a izbucnit vîlvătaia mediatică descoperi că nu-i vorba de altceva decît de niște paie care au luat foc din întîmplare. La fel și cu vîlvătăile mediatice. Cînd te întrebi de unde au izbucnit, îți dai seama de multe ori c-au pornit de la o știre falsă, de la un citat trunchiat, de la mie mi se pare că … sau de la celebrul X a zis că Y a zis. Printre altele, de-a lungul vieții mele de istoric literar m-am ocupat și de Marin Preda.

Am scos la lumină într-un volum, Marin Preda – scrieri de tinerețe, prozele neliniștitoare ale marelui scriitor, net superioare ca modernitate Moromeților, volumul I, roman supus realismului clasic, cuminte, realismului critic, cum ziceau proletcultiștii, am editat Delirul în ediție necenzurată, scandalizîndui pe corecți, am scris mai multe eseuri despre Opera lui Marin Preda, atît despre proză, cît și despre Publicistică.

Cînd am auzit știrea, formularea Din Moromeții mi s-a părut din start vagă.

Care Moromeții?

Volumul 1, cel din 1955, sau volumul 2, cel din 1967?

Volumul 1 nu putea fi luat în discuție. E drept și aici Ilie Moromete are probleme cu autoritățile cînd vine vorba să dea ceva, dar aici, fiind perioada interbelică, Ilie Moromete se confruntă cu agentul fiscal venit după fonciire.

În volumul 2, da, Ilie Moromete are probleme cu cotele. După volumul 2 nu m-am dat niciodată în vînt. Publicat în 1967, volumul a stat sub semnul a ceea ce s-a numit în epocă Literatura obsedantului deceniu. În climatul de Dezgheț creat de schița de liberalism a lui Nicolae Ceaușescu (1966-1971), marii scriitori s-au întors la deceniul 1950-1960 cu o privire critică, dar nu suficient de critică pentru a-și permite denunțarea comunismului.

Privirea asta convenea într-un fel și lui Nicolae Ceaușescu, interesat, ca toți succesorii ambițioși din Istorie, să dărîme statuia antecesorului, Dej, ca să aibă liber soclul pentru statuia sa.

Duminică, seara, am profitat de invitația la emisiunea Cristinei Șincai de la România tv, pentru a obține informații despre date reale ale Scandalului. Am aflat astfel că subiectul dat suna astfel:

„Imaginează-ți că te numești Luca Străjescu și ești personajul care colectează cotele țăranilor pentru stat din fragmetul extras din Moromeții de Marin Presa. Redactează un referat (raport scris) adresat conducerii de partid, prin care denunți calitatea de element dușmănos a lui Ilie Moromete, pe care ai constat-o cînd ai fost să colecteyi de la el cota.”

Era vorba, așadar, de Ilie Moromete din volumul doi al romanului semnat de Marin Preda.

Deși, ca doctor în istoria proletcultismului, știam că denunțurile despre cote nu se făceau în anii cotelor obligatorii (lucrasem chiar la un studiu mai amplu despre Istoria cotelor în România comunistă) la Partid, ci la Miliție, m-am întrebat de ce asupra profesoarei care formulase subiectul ăsta se năpustise cu mînie atîta lume. Tot în emisiune am aflat că eleva care a obținut Cel mai mare punctaj la olimpiada de română, faza județeană, Ploiești, se numește Ionela Neagoe.

O elevă din 2017 care se poate imagina în ipostaza unui colector din anii ,50 ca să facă un denunț în stilul epocii! asta chiar că era o minune. A formula un denunț în stilul unei epoci înseamnă să cunoști bine epoca respectivă, clișeele, spaimele și ticăloșiile ei.

Una era denunțul din epoca legionară, altul denunțul din epoca antonesciană.

Una era denunțul la Ohrana țaristă și altul denunțul la NKVD-ul stalinist. Ca să faci un denunț în stilul epocii staliniste de la noi trebuia să știi înainte de toate clișeele prozei proletcultiste.

Să fie o elevă atît de bună încît săși imagineze în 2017 un denunț tipic anilor staliniști?

Știam, de exemplu, că un denunț despre ascunderea cotelor (nepredarea lor nu se putea imagina) cerea ca autorul să se refere la faptele dușmănoase ale țăranului, etichetat drept chiabur, la dosarul său (obligatoriu era fiu de legionar), la crima împotriva construirii socialismului care era ascunderea cotelor. Profitînd de emisiunea de miercuri, 1 martie 2017, de la TVR, sub titlul România 9 am rugat- o pe producătoarea Livia Șerban (mai ales că în partea a 2-a invitat era Pavel Năstase, ministrul Educației Naționale) sămi facă rost de textul din Moromeții, textul din care elevii de clasa a XIIa din Prahova urmau să scoată un denunț.

Livia Șerban mi-a trimis textul pe email.

Fragmentul îmi confirmă lipsa mea de entuziasm față de Moromeții, volumul 2. E vorba în el de zicerile haioase ale lui Ilie Moromete despre felul în care dădeau buzna acasă la el colectorii și mai ales despre obligativitatea de a da cotele.

Cotele au avut însă în Istoria României aspecte infinit mai dramatice. Nu era nimic tragic în fragment, Ilie Moromete nu face pușcărie, deoarece el dă cotele, rezumîndu-se la ironiile tipice, cunoscute deja din volumul 1. Cum dracu să scoți din acest frag-ment un denunț la Miliție sau mă rog la partid?

La rugăminte mea, Ionela Neagoe a fost contactată telefonic și, în emisiune, am avut un dialog în direct. Nu era vorba de nici un denunț!

Era vorba de un referat adresat conducerii de partid despre felul în care reacționa Ilie Moromete cînd veneau la el colectorii să-i ceară cotele. Ionela Neagoe, elevă în clasa a XII-a la Colegiul Național Nicolae Grigorescu, n-a scris un denunț, ci un referat.

Pentru asta ea a aplicat la fragmentul din Moromeții schemele tipice unui referat de tip birocratic.

Deși nițel dezamăgit că nu era vorba de o minune (elevă din 2017 atît de bună cunoscătoare a vremurilor staliniste încît să poată imagina un denunț la Miliție), mi-am dat seama de unde izbucnise vîlvătaia.

Un profesor vedetă locală denunțase pe blog întîmplarea de la Olimpiadă, ca fiind pregătirea copiilor ca să facă denunțuri la DNA.

Normal ar fi fost ca informația dată de profesor să fie verificată înainte de a fi preluată de presă.

Ea n-a fost verificată. Alegațiile profesorului au fost punctul de plecare al unei vîlvătăi mediatice despre învățămîntul românesc care-i învață pe elevi să facă denunțuri la DNA. În emisiune, după lămurirea cazului, ministrul Educației Naționale ne-a spus ce bătăi de cap i-a dat Scandalul ăsta.

Presiuni să-i sancționeze pe cei de la Prahova, telefoane primite de la PSD și de la Guvern gen Ce se întîmplă acolo? atacuri că nu face nimic împotriva unor astfel de practici. A fost la originea acestei tărășenii doar lenea Presei noastre de a verifica faptele înainte de a le face știre și a le comenta?

Nu, n-a fost doar lenea de a vedea măcar despre ce volum din Moromeții e vorba, ca să nu mai spun de a vedea ce spun elevii despre subiect. A fost vorba, în rostogolirea acestei știri fără a fi verificată, de un fenomen tipic Presei noastre partizane: Știrile care nu corespund luptei duse de o parte a presei sînt ignorate, după formula Știri care nu există.

Divizia Presă a Binomului SRI-DNA n-a suflat o virgulă despre știrea asta. Dar nici n-a verificat-o pentru a o putea demonta ca fonfleu.

Presa adversă Binomului a văzut în ea o nouă contitate de muniție în Războiul dus cu Sistemul.

De aceea n-a mai catadicsit s-o verifice.

S-a vorbit mult în ultimul timp despre fake news, ca despre o descoperire senzațională în materie de presă. Știri false au fost, sînt și vor mai fi în Presă, pentru că intră în chiar esența profesiei de gazetar.

Știrile false sînt periculoase doar cînd devin scînteile din care se nasc vîlvătăile mediatice.

Iar la noi, cel puțin, vîlvătăile mediatice izbucnesc doar cînd știrea falsă poate fi folosită ca muniție în războiul politic civil din România lui 2017.

Pericolul nu-l reprezintă fake news, ci rostogolirea ei partizană.