Novak Djokovic a fost prins cu minciuna! Și-ar fi falsificat testul COVID

Novak Djokovic a fost prins cu minciuna! Și-ar fi falsificat testul COVID Sursa: Facebook/ Novak Djokovic

Jurnaliștii BBC au descoperit că Novak Djokovic nu s-a testat pentru COVID la data confirmată de acesta. Sportivul a fost prins de mai multe ori cu minciuna, dar asta le întrece pe toate. Documentele prezentate de avocații tenismenului ridică semne de întrebare.

Novak Djokovic este suspectat că și-ar fi falsificat până și data testului COVID pe baza căruia speră să ajungă la Australian Open. A ales această alternativă pentru a scăpa de regulile care interziceau jucătorilor nevaccinați să participe la Grand Slam-ul de la Melbourne.

Ancheta jurnaliștilor de la BBC a demonstrat că numărul de serie de pe testul său din 16 decembrie pare să nu corespundă cu alte teste efectuate în Serbia în aceeași perioadă. S-a mai descoperit că numărul respectiv este mai mare decât numărul de serie al celui de-al doilea rezultat, negativ, al testului efectuat șase zile mai târziu. Viza a fost respinsă, dar autoritățile nu s-au gândit că sportivul și-a falsificat și testul.

Djokovic a fost prins cu minciună

Documentele prezentate de avocații lui Djokovic la tribunalul federal din Australia includ două certificate de testare Covid (PCR), unul cu rezultat pozitiv, la 16 decembrie, și unul cu rezultat negativ, la 22 decembrie.

Ne puteți urmări și pe Google News

Sursa: playsport.ro

Un grup de investigație german, numit Zerforschung, a descoperit că primul test avea un cod de confirmare mai mare decât celălalt. Zerforschung a publicat un articol intitulat "Testele PCR ale lui Novak Djokovic care călătoresc în timp" și a colaborat cu site-ul publicației Der Spiegel, care a relatat despre acest subiect.

Încă nu sunt dovezi clare despre această ilegalitate, dar mai multe greșeli îl dau de gol pe sportiv. Djokovic a fost testat în Serbia și a primit rezultatele de la Institutul de Sănătate Publică.

"Toate aceste rezultate ale testelor au un cod unic de confirmare", indică jurnaliștii britanici.

"Am dorit să verificăm dacă aceste numere sunt generate în ordine strict cronologică, într-o singură bază de date națională, în momentul procesării", arată BBC.

Codurile de testare COVID sunt într-o ordine cronologică, toate fiind emise de Institutul de Sănătate Publică. Documentele tenismenului au coduri total diferite.

Autoritățile din Serbia și echipa lui Djokovic nu au dorit să ofere explicații pentru această neînțelegere.