Norvegia ajută Islanda cu jumătate de miliard de euro

Norvegia ajută Islanda cu jumătate de miliard de euro

Norvegia a anunţat că va acorda un împrumut de 500 de milioane de euro Islandei pentru a depăşi criza financiară şi se va implica în medierea disputei cu Marea Britanie, declanşată de prăbuşirea sectorului bancar islandez, transmite Reuters.

Ministrul de finanţe norvegian, Gahr Stoere a precizat că este "esenţial" ca Islanda să reuşească stabilizarea monedei naţionale.

Executivul islandez a încheiat un acord preliminar pentru a accesa un împrumut de două miliarde de euro de la Fondul Monetar Internaţional şi a purtat negocieri cu alţi posibili creditori ca Rusia sau Uniunea Europeană.             Oficialul norvegian a oferit sprijin pentru medierea conflictului dintre Islanda şi Marea Britanie, izbucnit în luna octombrie, după ce statul britanic s-a folosit de legi antiteroriste pentru a prelua activele băncii islandeze Landsbanki din regat. Măsura a fost luată pentru a proteja investitorii britanici, ca urmare a prăbuşirii Landsbanki şi a sectorului bancar islandez, au explicat autorităţile de la Londra.

Ne puteți urmări și pe Google News