Norul de cenuşă s-a diminuat. Vulcanul şi-a pierdut din putere
- Adam Popescu
- 19 aprilie 2010, 14:02
Coloana de cenuşă şi fum de la erupţia vulcanului Eyjafjallajokull s-a diminuat, a anunţat astăzi un geofizician islandez citat de AFP.
"Volumul de cenuşă aruncată a scăzut mult, iar coloana de fum nu depăşeşte 3.000 de metri", a declarat Bryndis Brandsdottir, seismolog la Departamentul de geofizică al Universităţii din Islanda. Între timp, miniştrii transporturilor din statele membre ale Uniunii Europene participă la o video conferinţă de urgenţă legată de criza din traficul aerian cauzată de norul de cenuşă de la vulcanul din Islanda, relatează BBC. "Nu putem aştepta până când norul de cenuşă dispare", a declarat comisarul european pentru transporturi, Siim Kallas. Oficialul a mai spus că se caută o soluţie care să nu pună în pericol siguranţa pasagerilor. S-a propus ca cei blocaţi în Statele Unite sau Asia să vină cu avionul până în Spania, iar de acolo să-şi continue călătoria cu trenurile sau pe cale maritimă. Milioane de pasageri afectaţi, zeci de mii de zboruri anulate Ciza a intrat în cea de-a cincea zi. În toată această perioadă 63.000 de curse au fost anulate. Şi nu sunt veşti clare că traficul ar putea reveni curând la normal. Până acum este 6,8 milioane de pasageri au fost afectaţi de haosul din aeroporturile europene. Companiile aeriene şi aeroporturile au pierderi de 200 de milioane zilnic. Aşa că numeroase companii aeriene au început să facă presiuni asupra autorităţilor să deschidă spaţiul aerian. Ei au criticat absenţa unor calcule legate de concentraţia de cenuşă în atmosferă, notează AFP. Spaţiul aerian rămâne închis sau parţial închis în peste 20 de ţări. Situaţia însă se modifică de la o oră la alta. Au spaţiul aerian închis: Austria, Belgia, Cehia, Danemarca, Estonia, Finlanda, Germania, Ungaria, Irlanda, Letonia, Luxemburg, Olanda, Polonia, România, Slovacia, Elveţia, Maria Britanie Au spaţiul parţial închis: Bulgaria (aeroporturile din Sofia şi Plovdiv sunt deschise), Franţa (aeroporturile din sudul ţării sunt deschise), Italia (aeroporturile din nord au fost deschise în această dimineaţă), Norvegia (majoritatea aeroporturilor deschise), Polonia (aeroportul din Varşovia operaţional), Suedia (aeroporturile din nord deschise) Grecia, Lituania, Portugalia, Rusia, Turcia, Ucraina şi Spania au spaţiile aeriene deschise.
Luni la ora 12.00, ora României, situaţia în diferite ţări era următoarea:
- BELARUS: Circulaţia avioanelor între 7.000 şi 11.000 de metri este restrânsă.
- BELGIA: Spaţiul aerian este închis până luni la ora 18.00 GMT (21.00, ora României), dar companiile belgiene şi-ar putea retrimite înapoi în ţară avioanele goale.
- BULGARIA: Spaţiul aerian este deschis parţial pentru zboruri spre şi dinspre sud şi sud-est, în special din Grecia.
- CEHIA: Spaţiul aerian va fi redeschis pentru 48 de ore începând cu ora 10.00 GMT (13.00, ora României).
- DANEMARCA: Spaţiul aerian este redeschis la altitudini de peste 11.000 de metri, începând de luni la ora 08.00 GMT (11.00, ora României). Toate aeroporturile sunt închise până marţi la ora 00.00 GMT (03.00, ora României).
- ELVEŢIA: Survolarea teritoriului este autorizată la altitudini peste 6.400 de metri, dar interdicţia de decolare şi aterizare se menţine până marţi la ora 06.00 GMT (09.00, ora României).
- FINLANDA: Aeroporturile Turku şi Tampere au fost redeschise temporar luni între orele 09.00 - 15.00 GMT (12.00 - 18.00, ora României). Aeroportul Helsinki -Vantaa ar urma să rămână închis.
- FRANŢA: Majoritatea aeroporturilor vor rămâne închise cel puţin până marţi la ora 07.00 GMT (10.00, ora României). Aeroporturile din sud şi sud-vest au fost redeschise duminică.
- GERMANIA: Închiderea spaţiului aerian a fost prelungită până la ora 18.00 GMT (21.00, ora României).
- IRLANDA: Spaţiul aerian este închis până luni la ora 12.00 GMT (15.00, ora României).
- ISLANDA: Aeroporturile rămân deschise.
- ITALIA: Spaţiul aerian din nord este închis până marţi la ora 06.00 GMT (09.00, ora României). El a fost redeschis pentru scurt timp luni, între orele 05.00-07.00 GMT (08.00-10.00, orele României).
- LITUANIA: Spaţiul aerian a fost redeschis începând de duminică.
- MAREA BRITANIE: Închiderea spaţiului aerian este prelungită până marţi la ora 00.00 GMT (03.00, ora României).
- NORVEGIA: Spaţiul aerian a fost redeschis duminică seară aproape în totalitate, iar aeroporturile principale, inclusiv cel de la Oslo, au început să îşi reia activităţile. Norvegia a fost prima ţară care a început să îşi închidă spaţiul aerian miercuri.
- OLANDA: Spaţiul aerian este închis cel puţin până luni la ora 12.00 GMT (15.00, ora României).
- POLONIA: Cele şase aeroporturi din centrul şi nordul ţării, redeschise duminică la ora 14.00 GMT (17.00, ora României), au fost închise din nou în noaptea de duminică spre luni. Survolarea teritoriului polonez rămâne autorizată la o altitudine de peste 6.400 de metri.
- ROMÂNIA: Spaţiul aerian a fost redeschis pentru avioanele care survolează teritoriul, începând de duminică, ora 09.00 GMT (12.00, ora României). Opt aeroporturi, printre care cele din Bucureşti, vor fi deschise luni începând cu ora 12.00 GMT (15.00, ora României). Aeroporturile din Timişoara şi Arad au fost redeschise luni, de la ora 06.00 GMT (09.00, ora României). În plus, evz.ro a aflat că pasagerii zborurilor anulate îşi pot primii banii înapoi.
- RUSIA: Spaţiul aerian este deschis.
- SERBIA/ MUNTENEGRU/ BOSNIA/ CROAŢIA: Spaţiile aeriene al Serbiei, Muntenegrului şi Croaţiei au fost redeschise.
- SLOVACIA: Spaţiul aerian este închis începând de vineri.
- SLOVENIA: Spaţiul aerian a fost redeschis provizoriu luni, începând cu ora locală 04.00 GMT (07.00, ora României).
- SPANIA: Toate aeroporturile erau deschise luni dimineaţă. Şaptesprezece dintre ele, în nord şi est, au fost închise temporar duminică. Cel de la Madrid-Barajas nu a fost niciodată închis. Guvernul a propus aeroporturile sale ca platformă pentru a permite pasagerilor blocaţi să aterizeze pe continentul european şi este pregătit să faciliteze tranzitul a 70.000 de persoane spre Marea Britanie.
- SUEDIA: Spaţiul aerian a fost redeschis duminică, la nord de paralela 62 şi la nord de Soderhamn, reprezentând spaţiul aerian deasupra a peste jumătate din teritoriul ţării. Aeroportul Arlanda din Stockholm a fost redeschis luni, începând cu ora 06.00 GMT (09.00, ora României), pentru zborurile de la nord şi vest de capitală. Zborurile dinspre şi spre Statele Unite au fost de asemenea reluate la Arlanda.
- TURCIA: Spaţiul aerian este închis de duminică în trei provincii din nordul ţării.
- UCRAINA: Aproape toate aeroporturile ţării au fost închise, inclusiv aeroportul internaţional din Kiev.
- UNGARIA: Spaţiul aerian este închis până luni la ora 10.00 GMT (13.00, ora României).