Norica Nicolai deschide lista PNL la euroalegeri

Norica Nicolai deschide lista PNL la euroalegeri

Vicepreşedintele PNL Norica Nicolai a fost desemnată astăzi, de către noul Biroul Politic Central al partidului, să ocupe primul loc pe lista candidaţilor PNL la alegerile pentru Parlamantul European.

"În principal discuţiile s-au purtat şi pentru ceea ce înseamnă lista în formă finală, cu ierarhia stabilită, pentru alegerile europarlamentare. Astăzi eu am venit în BPC cu o propunere de listă, am discutat pe seama ei, a fost supusă la vot până la urmă în forma pe care am propus-o şi a fost adoptată cu majoritate de voturi de către BPC, dar discuţia finală şi poate retuşurile sau modificările vor avea loc luni", a spus Crin Antonescu, citat de Mediafax.

Preşedintele PNL a anunţat doar că "în fruntea listei se va afla vicepreşedintele PNL Norica Nicolai şi că pe această listă se vor afla toţi actualii europarlamentari ai partidului".

Conform unor surse din PNL, pe lista lui Antonescu pentru alegerile europarlamentare urmează Norica Nicolai, Adina Vălean, Renate Weber, Ramona Mănescu şi Cristian Buşoi.

CITIŢI ŞI:

Renate Weber nu-şi găseşte locul pe lista PNL

Ne puteți urmări și pe Google News