Noi dezvăluiri despre procurorul Negulescu. “Era foarte apropiat de Coldea şi le dicta ofiţerilor SRI interceptările pe care le voia în dosare”

Noi dezvăluiri despre procurorul Negulescu. “Era foarte apropiat de Coldea şi le dicta ofiţerilor SRI interceptările pe care le voia în dosare”

Daniel Florea, fostul şef al biroului de contrainformaţii din SRI Prahova, a dezvăluit la România TV că procurorul Mircea Negulescu dicta ofiţerilor de caz din SRI „interceptările” pe care le voia în dosare.

Fostul maior SRI, trecut în rezervă, susţine că a fost sunat de Negulescu personal, din greşeală, iar acesta i-a dictat chiar lui un dialog pe care dorea să-l primească ulterior drept notă de informare oficială de la SRI pentru a-l include într-un dosar.

Daniel Florea, fostul şef al biroului de contrainformaţii din SRI Prahova, spune că Mircea Negulescu fabrica, practic, stenograme pe care apoi le includea în dosare.

Daniel Florea a fost dată afară din SRI în 2014 după ce a depus un denunț la DNA.

„A sunat din greseala, voia să-l sune pe ofiţerul de caz. Zice „Negulescu sunt, scrie!” – „Scriu”. Şi am scris. La sfârşit zice „Ai înţeles?” – „Am înţeles, dar ştii cu cine stai de vorbă?” – „Păi nu eşti…” – „Sunt Daniel Florea”. El practic a dictat ce să-i dea SRI”, a povestit Daniel Florea în emisiunea „România la raport”.

Daniel Florea mai spune că a fost trecut în rezervă pentru că a atins „o zonă sensibilă”.

„Pe linie ierarhică eram foarte apropiat de Coldea. Eu îl cunosc foarte bine. Nu-l informam direct pe Coldea, eu raportam ierarhic şi şefii mei aveau obligaţia să transmită. Nu m-a apărat pentru că mă apropiasem de foarte mulţi oameni politici, am atins o zonă sensibilă. La testul poligraf, în loc să mă întrebe de munca mea, mă întrebau de relaţiile mele cu oameni politici. Iar apoi mi-au dat rezultat lipsă de sinceritate şi lipsă de asumare a faptelor. Am făcut testul la soţia lui Coldea. Am fost de două ori la poligraf, s-a întâmplat la fel. A treia oară nu l-am mai dat pentru că mi-a zis ofiţerul că nu depinde de el rezultatul. M-am ridicat şi am plecat şi la o lună m-au trecut în rezervă”, spune fostul maior SRI. (sursa: flux24.ro)

 

Ne puteți urmări și pe Google News