Așa cum am mai spus, călătoresc în străinătate nu pentru a mă odihni, ci pentru a munci. M-am întrebat mereu cum dracu pot unii sta cu burta la soare pe o plajă dintr-o stațiune pentru noii îmbogățiți din Est mai mult de o oră fără să întreprindă ceva: Să citească, de exemplu, sau să noteze cum se bălăcesc alții.

În străinătate, mai precis în locurile special alese pentru importanța lor culturală, lucrez de dimineața pînă seara. Pe lîngă blestematele de comentarii la zi de pe cristoiublog.roși de pe Evz.ro, filmez, fotografiez, notez într-un carnețel ce mi se pare mai interesant, și noaptea, la hotel, trec totul într-un caiet. Mai tîrziu sau poate niciodată, din aceste schițe voi realiza reportaje de călătorie.

Ce filmez și ce fotografiez? De regulă amănunte mai aparte, surprinse de ochiul meu de reporter, imagini care refuză încadrarea la banalități de carte poștală. Sub acest semn ofer cititorilor cristoiublog.ro cîteva instantanee surprinse pe parcursul călătoriei la Nisa.

Descartes a rămas celebru și cu acest aforism: Je pense donc je suis (Gîndesc, deci exist). Între noi fie vorba putea la fel de bine să semneze și aforismul de pe un wc din apropierea Orașului vechi: Je pisse donc je suis (Mă piș, deci exist).

Acest indicator face să tresară în orice român ajuns la Nisa mîndria de a vedea numele lui Carol al II-lea în timp ce se plimbă pe Promenade des Anglais. Parcul propriu zis nu merită osteneala de a fi vizitat. Nu se găsește în el nici un semn că ar fi aparținut la un moment dat lui Carol al II-lea.

Afiș mai nou la o casă de la Monoprix. Astfel de îndemnuri la donații pentru Notre Dame am întîlnit peste tot pe Coasta de Azur. Să n-aibă statul francez, posesor al armei nucleare, banii necesari refacerii unui edificiu sacru al istoriei naționale?

Vremea rece, prea rece pentru debutul lunii mai, n-a descurajat pe amatorii de selfie să intre în apă. Numai și numai de dragul pozării.

Catedrala ortodoxă rusă Saint-Nicolas de Nice, cea mai importantă din afara Rusiei. A fost construită pe vremea Țarului Nicolae al II-lea. Pînă nu demult a fost obiect de dispută între Rusia lui Putin și o Asociație a emigranților ruși din Nisa. A cîștigat Rusia lui Putin. E trecută pe toate hărțile și comentată de toate ghidurile. Din ele aflu că după Revoluție, avocații francezi au cerut confiscarea Catedralei în schimbul datoriilor pe care Rusia nu le-a mai achitat după victoria bolșevicilor. Catedrala e pe strada Nicolas II. Și fără să recunoști bulbii stilului rusesc, îți dai seama că e o afacere a Maicii Rusii după taxiurile care-i aduc pînă aici pe vizitatori, după limba rusă pe care o auzi în jur și după cîinii uriași, caucazieni, care răspund la comenzile în rusește date de june ce doar rusoaice pot fi, pentru că francezii preferă cîinii mici, piticănii.

Plaja din Nisa poate fi folosită și ca scenă pentru spectacolele oferite de cochetăria feminină.

Chez Theresa e o prăvălie trecută în toate ghidurile Nisei, amenajată pe Saleya doar cît durează Piața de legume, adică pînă la prînz, de unde se poate cumpăra, stînd la coadă, celebra Socca de Nisa. Cum nu sînt gurmand, habar n-am dacă Socca de aici e cea mai bună din Nisa. Sigur e că Chez Theresa e trecută în ghiduri la capitolul De văzut și nu De mîncat. Și cum ghidurile sînt îndrumătoarele călătorului în străinătate, turiștilor, că ei cumpără tot ce e local, Socca de la Chez Theresa li se pare cea mai bună din lume, nu numai din Nisa.

Afiș pe spatele tramvaiului Unu din Nisa, mândria orașului, trecut și el în ghiduri, deși călătoria cu acest tramvai nu diferă cu nimic prin banalitate de una cu un tramvai din București. Interdicțiile dau seamă – am mai scris – de obiceiurile proaste din partea locului. Cea de pe spatele tramvaiului din Nisa ne spune că în epoca Internetului și a Facebookului, mai sînt unii care se agață de spatele unui tramvai pentru a călători pe gratis.

Nu de puține ori un loc devine celebru prin faptul că a dormit sau a mîncat sau a făcut sex un personaj celebru. Hotelul Regina din cartierul de lux Cimiez a devenit obiectiv turistic din faptul că aici a stat trei ierni (1897, 1898, 1899) Regina Victoria a Marii Britanii.

La Muzeul Matisse, o lecție de istoria artei ținută la fața locului.

Cînd te sui în autobuz rămîi surprins de numărul uriaș de călători care își pierd timpul cu pigulitul la telefonul mobil. Cu toate acestea, unii francezi continuă să-și piardă timpul cu tradiționalul Jeu de boules.

Se poate scrie o carte despre extravaganțele rușilor de ieri și de azi veniți la Nisa ca să-și cheltuiască banii cît mai spectaculos. Baronul Paul von Derwiws, înobilat de țar, proprietarul Transiberianului, a cumpărat în 1865, la Nisa, zeci de hectare în cartierul vallon de Rose. Aici el a construit un castel, și a amenajat o izbă, adusă din Rusia, în care se retrăgea deseori. Grădina, devenită parcul Valrose, actualmente proprietatea universității, era întreținută de 600 de grădinari. Intrarea în parc spune totul despre cum se fălesc rușii cu averea lor.

Pe Promenade des Anglais nu se plimbă doar englezii, cum s-ar putea crede.

Rusoaicele de azi vin la Nisa cu averea soților sau amanților. Una dintre ele pozează pe dealul Castelului pentru bărbatul care o iubește. Sau poate pentru amicele de pe Facebook.