Nikki Haley: China, mult mai periculoasă decât ascunderea coronavirusului
- Tudor Borcea
- 9 mai 2020, 09:53
O opinie scrisă de Nikki Haley, reprezentata Statelor Unite la ONU în perioada 2017-2018, sub următorul motto: „Vă spun că nu este de folos să te cerți cu un comunist. Nu este bine să încerci să convertești un comunist sau să-l convingi de ceva” – Winston Churchill.
Pe măsură ce Uniunea Sovietică își extindea controlul asupra Europei de Est în urma celui de-al Doilea Război Mondial, fostul prim-ministru britanic Winston Churchill a fost profetic în viziunea sa cu privire la ce va fi nevoie pentru a supraviețui imperiului comunist fără a apela la război, scrie Haley pentru The Washington Post, preluată de tribuna.us
„Singurul lucru de făcut”, a continuat Churchill, „a fost să-i convingi că ai o forță superioară… și aceasta este cea mai mare șansă de pace, drumul cel mai sigur către pace”.
La acea vreme, profeția lui Churchill nu era bine primită în Vestul ostenit de război. Totuși, unii președinții americani au aderat la acest sfat. Comuniștii sovietici nu au fost niciodată convertiți sau convinși. Au fost învinși, în cea mai mare parte fără a se recurge la război, de puterea economică, diplomatică și militară occidentală superioară și de o viziune mai hotărâtă și mai inspirată asupra umanității.
Provocarea actuală generată de comuniștii chinezi trebuie privită la fel.
La fel ca pe vremea lui Churchill, majoritatea americanilor nu vor să audă de amenințări de război. Suntem osteniți de luptele perpetue cu teroriștii și de pericolele și perturbările masive asociate cu pandemia de astăzi.
Dar astfel de amenințări nu așteaptă până când suntem noi pregătiți pentru ele. La fel ca pandemia, ele funcționează după orarul propriu.
Prin minciuni și mușamalizări, China va continua să încerce să-și ascundă responsabilitatea eșecului de limitare a răspândirii unui virus care a plecat din Wuhan și care ucide sute de mii de oameni în toată lumea și produce pierderi economice inimaginabile.
Dar minciuna cu privire la virus nu este cel mai mare pericol pe care comunismul chinez îl reprezintă. Este doar cel mai sclipitor simptom al său. Un virus poate proveni din orice țară. Amenințările venite din China nu provin din nicio altă țară.
În doar ultima lună, China și-a extins cinic influența. În Hong Kong, a arestat principalii activiști pro-democrație și încearcă să incrimineze criticarea guvernului chinez. Își intensifică acțiunile ostile în Marea Chinei de Sud, prin care trece o treime din transportul de mărfuri global.
Iar Departamentul de Stat a raportat preocupări cu privire la testarea armelor nucleare chineze prin încălcarea Tratatului de Interzicere a Testelor Nucleare Complete.