Nicuşor Constantinescu a pus ochii pe activele clubului Tomis
- Feri Predescu
- 27 ianuarie 2011, 23:29
Clubul sportiv de handbal Tomis, fosta "Hidrotehnica“ Constanţa, care de-a lungul anilor a avut rezultate notabile în cupele europene, a intrat în faliment. Jucătoarele nu şi-au mai luat salariile de peste trei luni, iar la utilităţi înregistrează datorii de zeci de miliarde de lei vechi.
Deşi managerul clubului, Gheorghe Slabu, a preluat clubul în 2003 tocmai cu sprijinul lui Nicuşor Constantinescu, în prezent preşedinte al CJ Constanţa, relaţiile dintre cei doi s-au răcit de o vreme, iar clubul a fost "sărit" de la ajutoarele financiare oferite de autorităţile judeţene.
În şedinţa de ieri, consilierii judeţeni au aprobat alocarea sumei de 4 milioane lei Fundaţiei pentru Promovarea Sportului Constănţean, din care 500.000 lei ar fi pentru preluarea Clubului Sportiv Tomis Constanţa. "CS Tomis e un club la care CJ Constanţa nu e nici acţionar, nici coacţionar, dar am decis alocarea sumei condiţionat de schimbarea managementului, care e greşit dacă a ajuns în faliment.
Din noul CA vor face parte reprezentanţi ai CJ, ai Direcţiei Judeţene pentru Sport şi Tineret (condusă de Elena Francu, fostă ju cătoare la "Hidrotehnica"), ai Asociaţiei Judeţene de Handbal (condusă de administratorul hotelului Flora din Mamaia) etc. Noul CA va prezenta un plan de redresare economico-financiară şi va prezenta situaţia juridică a patrimoniului Clubului Sportiv Tomis Constanţa", a declarat Nicuşor Constantinescu.
"E un club privat!"
Actualul manager, Gheorghe Slabu, s-a arătat uimit de decizie: "În ce calitate au luat-o? Conduc de şapte ani clubul. Am dus fetele an de an în competeţiile europene. E un club privat, nu m-a ajutat nimeni în toţi aceşti ani. Clubul se întinde pe 1,5 hectare şi are active care valorează aproape 3 milioane de lei. Eu am cerut sprijin CJ aşa cum au obţinut toate celelalte cluburi din Constanţa şi acum sunt acuzat de management prost. E o mare dezamăgire".