Nicolas Sarkozy sare în ajutorul presei scrise

Nicolas Sarkozy sare în ajutorul presei scrise

Preşedintele francez Nicolas Sarkozy a anunţat ieri un plan în valoare de 600 de milioane de euro pe 3 ani pentru susţinerea presei scrise, care se confruntă cu grave dificultăţi financiare, acutizate de criza economi că.

Măsura adoptată de autorităţile franceze survine unui raport detaliat realizat în octombrie de reprezentanţii presei scrise în care sunt prezentate problemele din acest sector, documentul fiind redactat la iniţiativa Palatului Elysée, scrie Agenţia France Presse.

Planurile prezentate de liderul francez vizează, printre altele, amânarea cu un an a deciziei de majorare a tarifelor poştale, sporirea cheltuielilor alocate de stat domeniului comunicării şi sprijinirea distribuitorilor de ziare.

Majoritatea măsurilor avute în vedere figurează printre cele 90 de recomandări cuprinse în „Cartea Verde“ a stării generale a presei, un document semnat de peste 150 de reprezentanţi ai acestui sector în încercarea de a identifica mijloacele de depăşire a situaţiei financiare precare cu care se confruntă începând cu anul 2000. Cele mai afectate sunt cele 12 ziare naţionale, lovite din plin de concurenţa cotidienelor gratuite şi de informaţiile furnizate gratis şi nonstop pe internet. Situaţia s-a agravat şi în urma reducerii drastice a publicităţii în paginile respectivelor ziare.

Săptămâna trecută, justiţia franceză a aprobat preluarea a 80 la sută din acţiunile ziarului „France Soir“, afectat de o scădere a tirajului, de un fond de investiţii deţinut de Serghei Pugacev, un apropiat al premierului rus Vladimir Putin.

Un abonament gratuit pentru fiecare tânăr

Nicolas Sarkozy doreşte implementarea unui proiect experimental prin care fiecare tânăr cu vârsta de 18 ani să beneficieze, timp de un an, de un abonament gratuit la unul dintre cotidienele naţionale, alegerea ziarului aparţinându-i ultimului. „Obiceiul de a citi presa se formează în tinereţe“, a explicat liderul francez, subliniind că abonamentul va fi plătit de publisher, iar costurile de distribuţie vor reveni statului. El a recunoscut că a fost iniţial reticent în faţa acestei idei prezentate de reprezentanţii presei scrise, dar a fost convins de argumentul potrivit căruia proiectul ar putea duce şi la generarea unui conţinut editorial adecvat tinerilor.

Preşedintele francez a anunţat, de asemenea, că urmează să ridice limitele impuse în sectorul presei scrise investitorilor din afara UE. „Urmează să ridicăm în baza unor convenţii bilaterale, în special cu statele francofone, pragul maximal de capital de 20 la sută impus unui investitor necomunitar“, a explicat acesta.

„Nimeni nu se poate resemna în faţa lipsei acute de investiţii în domeniul presei, a subcapitalizării firmelor şi a absenţei marilor trusturi“, a adăugat el. Înainte de redactarea raportului privind starea presei scrise franceze, Sarkozy evocase ipoteza relaxării normelor antitrust, propunere ignorată ulterior.

Ne puteți urmări și pe Google News