Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește-ne pe Google News
Cum s-ar zice ca in Romania sahul nu mai retine atentia multora (o mai fi aparand revista Elisabetei Polihroniade?), exceptand cazul in care cade sub incidenta penalului (ati mai auzit de falsul M.M.I. Crisan?), nu ma sfiesc sa incep prin a spune cititorilor ca Deep Fritz este o masina care joaca sah, iar Vladimir Kramnik este actualul campion mondial.
Sa ma ierte cei care stiau deja. Intalnirea dintre calculatorul de ultima generatie si om a avut loc la Bonn, la sfarsitul anului trecut, si a fost castigata de masina cu doua victorii si patru egaluri. Omul n-a invins in niciuna dintre cele sase partide. Cu noua ani in urma, Gari Kasparov pierduse si el meciul cu Deep Blue, un fel de bunic al lui Deep Fritz.
In deceniul scurs de la prima infruntare dintre om si masina, masina a progresat intr-o masura mult mai mare decat omul. In ciuda evidentei dificultati de a fi invinsa, masina nu pare sa-i sperie pe teoreticienii sahului.
Toti sunt de acord ca omul va invata cum trebuie sa joace impotriva masinii. N-ar exista niciun motiv ca masina sa atinga in joc o perfectiune inaccesibila omului. Daca Deep Blue si Deep Fritz au batut, este fiindca ei nu sufera de stres (nici al jocului, nici al recompensei de 1 milion de dolari, rezervata in caz de victorie doar lui Kramnic) si face mai putine greseli. Kramnic a facut doar una, in tot meciul, dar absolut copilareasca: n-a vazut un mat la mutarea care urma a adversarului.
Comentatorul din revista „Europe Echecs”, M.M.I. Victor Bologan din Republica Moldova, o considera cea mai mare greseala din istoria sahului. La acest nivel, desigur. Consecinta a fost ca Vladimir Kramnik a pierdut si partida decisiva, cand un egal i-ar fi adus jumatate din milionul promis.
Despre masinile care joaca sah vorbea si fostul campion al lumii, Mihail Botvinnik (1911-1995), inca de acum 45 de ani. El nu considera sahul o stiinta, accesibila pana la capat masinii, ci un joc care, in partidele ce se dovedesc nemuritoare, devine o arta. In principiu, asadar, masina n-are cum fi superioara omului.
Mai intai pentru ca ea e programata de om si, chiar daca isi calculeaza mutarile mult mai repede, e lipsita de initiativa. M.M.I. Bologan se intreaba de ce masina alege una sau alta dintre mutarile de inceput de partida. Mai exact: in functie de ce anume le alege. Mutarile ulterioare vin ca raspuns la cele ale adversarului.
Dar prima? Personal cred ca le alege dupa ce programatorul a instruit-o in privinta jocului celui care-i va sta in fata. Una singura dintre sutele de mutari efectuate de Deep Fritz i s-a parut lui Bologan a fi fost in afara programului. Asadar, masina nu creeaza, ci doar analizeaza. E lipsita de inventivitate. N-are o idee de joc. Mi-ar placea sa spun ca n-are imaginatia jocului.
O partida de sah nu e doar o chestiune de apreciere a sanselor, mutare cu mutare, un calcul al probabilitatilor, ci si o chestiune de tactica si de strategie. Daca masina e superioara cand calculeaza pe termen scurt, omul e superior cand gandeste pe termen lung. Botvinnik stia deja faptul ca masina e capabila de mult mai multe operatii pe secunda decat omul e lipsit de importanta. In sah nu e nevoie sa iei in considerare mii de variante, ci doar trei sau patru la fiecare mutare.
Nu mai mult de o suta in fiecare partida. Rapiditatea masinii e compensata astfel de inteligenta omului. In ce ma priveste, am si eu ideea mea fixa: n-are niciun sens ca omul sa joace sah cu masina. Programatorii isi pot face campionatele lor, lasandu-le pe ale omului in pace.
Nu pot sfarsi fara sa amintesc ca a murit in decembrie David Bronstein (1924-2006), fostul challenger a lui Botvinnik in 1951, cel care afirma intr-o carte ca viitorul nu va fi al celor care castiga o partida, ci al celor care joaca partide frumoase. L-a evocat emotionant, in „Le Monde”, M.M.I. Jo‘l Lautier, ani buni cel mai mare sahist francez, care, daca tot a venit vorba, a anuntat ca se retrage din competitii. La 34 de ani.
Recomandările noastre
