Sorin Ungur se declară mândru de fiul său, pe care însă nu l-ar fi văzut câştigător în faţa lui Federer.
Adrian Ungur, racheta numărul 1 a României, a făcut ieri un meci eroic în faţa lui Roger Federer, al treilea favorit la câştigarea turneului de Mare Şlem de la Paris. Pe zgura de la Roland Garros, elveţianul a avut nevoie de patru seturi pentru a trece în turul 3, câştigând cu 6-3, 6-2, 6-7 (6), 6-3. Federer a controlat copios ostilităţile în primele două seturi, când Ungur n-a fost lăsat deloc să intre în meci. Piteşteanul stabilit la Florenţa şi-a procurat primele mingi de break abia în game- ul al 23-lea! Atunci, în setul al 3-lea, Ungur a dat totul, reuşind să impresioneze. Şi-a câştigat serviciul cu autoritate, iar la 5-4 a avut două mingi de set. Federer le-a anulat cu serviciul şi a trimis meciul în tie-break. În "prelungiri" s-a mers cap cap, iar la 4-4, Ungur a îndrăznit o "scurtă" nefericită. Cel mai valoros jucător din istoria tenisului a trecut în avantaj şi a avut la dispoziţie două servicii pentru a închide jocul. A făcut 6-4, dar Ungur s-a apărat minunat, salvând 2 mingi de meci. Federer s-a precipitat şi a cedat surprinzător setul (6-8). Miracolul părea să se perpetueze. Setul patru a început cu un Federer clătinându-se din nou, dar Adi n-a luat cele două mingi de break făcute cadou de adversar în primul game. Treptat, românul şi-a pierdut suflul, primul serviciu nu i-a mai intrat, iar reverul în lung de linie, executat impecabil de multe ori, la fel ca şi în partida cu David Nalbandian, s-a dus în aut. Ungur a ieşit de pe teren aplaudat de spectatori, printre care s-au numărat magnatul Ion Ţiriac, antrenorul Adrian Marcu, dar şi soţia Liana, fiica lui Ilie Balaci. La Piteşti, meciul de pe arena "Philippe Chatrier" a fost urmărit în fotoliu de către Sorin Ungur, tatăl celui mai bine clasat jucător de tenis al României. "Pentru Federer a fost un antrenament" "Sunt mândru de Adi. S-a autodepăşit. E greu, domnule, să joci pe o arenă de 15.000 de locuri. Federer e un titan. Să fim serioşi, ce surpriză să fi produs Adi? Exclus aşa ceva! Pentru Federer a fost un antrenament. A forţat cât a trebuit!", ne-a declarat ieri Sorin Ungur. Referitor la declaraţia lui Ilie Balaci ("Am un ginere şmecher! Îl bate şi pe Federer!"), Ungur senior a comentat: "Am vorbit cu Ilie (n.r. - care susţine că nu are puterea să se uite la meciurile lui Adi). El crede că ăsta este fotbal!". Adi Ungur s-a intersectat pentru prima oară în carieră cu Roger Federer FOTO: REUTERS "A fost un meci plăcut, iar Adi este fericit pentru cum au mers lucrurile în setul trei. Am suferit în tribună. Adi şi-a întâlnit idolul. Este mare fan Federer." LIANA, soţia lui Adi Ungur 27 de ani are Ungur. Născut la Piteşti, Adi s-a stabilit la Florenţa (Italia)
"N-am văzut meciul, dar este bine că Ungur i-a luat un set. Federer este în formă, chiar dacă se mai clatină şi el. A mai obosit. S-a mai plictisit, are şi familie acum..." ILIE NĂSTASE, fost lider ATP Fetele s-au "faultat" între ele la dublu! În faţa lui Roger Federer, singurele performanţe notabile ale românilor sunt victoria obţinută, în 2000, de Andrei Pavel şi setul "agăţat" de Victor Hănescu, la Indian Wells, tot la tie-break. La Paris, "Hane" a făcut ieri echipă cu americanul James Cerretani. Cei doi au eliminat cuplul Chardy/Dimitrov. Româncele s-au înfruntat ieri, la Roland Garros, în proba de dublu. Perechea Halep/ Wozniak a trecut cu 6-2, 6-3 de duetul Cadanţu/Keothavong.
Singurii români care au reuşit să-i ia măcar un set colosului din Basel sunt Pavel, Hănescu şi Ungur